Radomir Antic (61 de ani) e un tip jovial şi cu principii solide. A dat naţionalei plavilor o faţă nouă, iar sârbii pot obţine şi matematic calificarea la CM 2010 dacă înving România.
Ce impresie v-a făcut echipa României de la schimbarea selecţionerului?
România este acum o echipă mai bine organizată decât cea de la Constanţa. Am fost la Paris şi am rămas plăcut impresionat de jocul prestat împotriva Franţei. Am urmărit şi meciurile cu Lituania, Ungaria şi Austria. România este acum o echipă compactă, care practică un fotbal eficient. Să vă mai spun ceva: cred că şi prezenţa lui Mutu poate fi decisivă, este un jucător de clasă mondială, un geniu.
Credeţi că ar fi corect să le plătească 17 milioane de euro celor de la Chelsea?
Nu pot să judec eu decizia dată de un tribunal, dar tot ce pot să vă spun este că Adrian Mutu rămâne unul dintre cei mai buni jucători din Europa pe postul său. Are experienţă, este eficient, poate juca sub presiune. Sigur că a avut şi unele probleme în ultimul timp, însă cred eu că rămâne cel mai periculos jucător din echipa României.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu