Mutu vrea sa devina antrenor!

Andone si Dragomir il apara pe Mutu

Intoarcerea lui Mutu

Conform cotidianului italian "La nazione", Adrian Mutu se va putea intoarce pe teren abia peste trei saptamani.
Adica pe 19 decembrie,cand Fiorentina va juca cu AC Milan. "Nu exista nicio data clara privind revenirea "Fenomenului". Ca intotdeauna in cazul lui Mutu, surprizele nu sunt excluse", scriu italienii.

"Nu avem cu cine să-l înlocuim pe Mutu, dar Răzvan are principiile lui!"

Mirel Rădoi are declarat că îl susţine pe selecţionerul Răzvan Lucescu în demersul acestuia de a pune capăt escapadelor nocturne de la echipa reprezentativă, deşi recunoaşte că jucători precum Adrian Mutu sunt foarte greu de înlocuit.



Fostul jucător al Stelei afirmă că între selecţioner şi fotbaliştii de la lotul naţional există întotdeauna un canal deschis de comunicare, dar cel care ia deciziile este Răzvan Lucescu.
"Ne legăm de Mutu şi Săpunaru, dar noi nu avem jucători cu care să îl înlocuim pe Mutu. Dar fiecare antrenor are principiile lui. Noi discutăm cu el, dar el are cuvântul. Îl susţin pe Răzvan Lucescu", a declarat Mirel Rădoi la gsptv,

Giuseppe Bergomi: "Prezenţa lui Mutu la meciul cu Inter ar fi fost importantă, dar nici măcar el nu e de neînlocuit"


Fostul internaţional italian Giuseppe Bergomi a declarat că prezenţa atacantul român Adrian Mutu în derby-ul pe care AC Fiorentina îl va disputa, duminică, cu Internazionale Milano ar fi adus un plus echipei din Florenţa.

"Fără nici un dubiu prezenţa pe teren a lui Adrian Mutu la meciul cu Inter ar fi fost importantă, dar cum am mai spus sunt convins că staff-ul Fiorentinei poate suplini orice absenţă. Nici măcar Mutu nu e de neînlocuit la Fiorentina", a spus Giuseppe Bergomi.

Mutu revine peste 21 de zile?

Adrian Mutu ar putea reveni pe gazon abia peste trei saptamani, la meciul AC Fiorentina-AC Milan, informeaza cotidianul La Nazione.


"Adrian Mutu se antreneaza pentru a se recupera in cel mai bun mod posibil dupa accidentare. Si sa revina in cel mai bun mod posibil reprezinta reacumularea musculara pentru a sustine doua articulatii supuse, in timpuri diferite, unor operatii de stabilitate. Din aceasta cauza nu exista nicio data clara pentru revenire pe gazon a lui Il Fenomeno. Speranta jucatorului e aceea de a se prezenta in maxim de forma la jocul cu AC Milan. Totusi, ca intotdeauna in cazul lui Mutu, surprizele nu sunt excluse", noteaza cotidianul italian.
Mutu a fost supus unei interventii chirurgicale, la 6 noiembrie, intr-o clinica din Florenta, la meniscul medial al genunchiului drept. Interventia chirurgicala a durat circa o ora, iar durata indisponibilitatii a fost estimata initial la aproximativ o luna.
Mutu a suferit o leziune la menisc la meciul castigat de Fiorentina, scor 5-2, in compania formatiei Debrecen, la 4 noiembrie, in etapa a IV-a a grupei E din Liga Campionilor.
In alta ordine de idei, fostul international italian Giuseppe Bergomi a declarat ca prezenta lui Mutu in derbiul cu Internazionale Milano ar fi adus un plus Fiorentinei: "Fara nicun dubiu prezenta pe teren a lui Mutu la meciul cu Inter ar fi fost importanta, dar cum am mai spus sunt convins ca staff-ul Fiorentinei poate suplini orice absenta".

„Il cunosc foarte bine pe Mutu. Va reveni mai puternic!”

Intr-un interviu pentru ziarul Fanatik, Bogdan Lobont a vorbit si despre situatia lui Adrian Mutu la echipa nationala.

Ce parere ai de decizia lui Razvan Lucescu de a renunta momentan la Mutu?

Adi este un jucator foarte bun, care a facut enorm pentru echipa nationala. Trece acum printr-o perioada mai putin fasta: procesul cu Chelsea, accidentarea. Cu siguranta va reveni mult mai puternic, pentru ca este un luptator, iar eu il cunosc foarte bine.

Monica Columbeanu il apara pe Mutu

O ţară plină de selecţioneri

Adrian Mutu apare in revista Soc!

In noul numar al revistei Soc, apar doua articole despre Adrian Mutu. Daca prima stire este defapt o infirmare a unor prostii spuse de un ziar francez, a doua stire nu o inteleg. Tot timpul cand Adrian trece printr-o pasa prosta apare informatia "Adrian nu si-a vizitat copilul". Oare cine trimite la presa astfel de informatii?


Claudya

Revine Mutu după numai 3 săptămîni? Atacantul se antrenează deja!

După ce şi-a asigurat punctele necesare calificării în optimile de finală ale Ligii Campionilor la finalul partidei cu Lyon, Fiorentina are un nou duel de gală în weekend.


Un rezultat pozitiv în confruntarea cu Inter, campioana la zi şi liderul din Serie A, este următorul obiectiv pe care Cesare Prandelli şi-l doreşte îndeplinit. Pentru derby-ul de pe Meazza, tehnicianul italian nu va putea conta pe Donadel, suspendat, dar se bazează din nou pe Gamberini şi Jovetici. Surpriza ar putea veni din partea românului Adrian Mutu, care marţi a efectuat un antrenament uşor pe Artemio Franchi.
Aşa cum Giovani Becali anunţase încă de la începutul lunii, recuperarea atacantului în urma operaţiei suferite la meniscul genunchiului drept decurge foarte bine şi Mutu ar putea forţa pentru a fi pe teren în confruntarea cu prima sa echipă din Serie A.

"Răzvan face bine că impune disciplină"

Intr-un interviu in Prosport, Mircea Rednic vorbeste despre situatia lui Adrian Mutu la echipa nationala.


Aţi auzit de problemele de la naţională? Cu Mutu, Săpunaru...
Răzvan face bine că impune disciplină. Înainte, chiar când era şi Loţi Bölöni, era aşa, mai de vară, de vacanţă, mai plecau băieţii pe la rude... Nu, domn'e, la naţională trebuie să ai o disciplină şi o atitudine de profesionist, că la club nu e vacanţă. Răzvan face bine că este exigent.

Şi românii pot cumpăra bijuteriile Consuelei

Sotia internationalui Adrian Mutu (30 de ani), Consuelo (32 de ani), ales sa-si promoveze si sa-si vanda colectia de bijuterii prin intermediul internetului. Desi se bucura de un real succes in afacerea sa, sotia fotbalistului s-a gandit si la romani, oferindu-le acestora posibilitatea de a achizitoina pretioasele piese chiar in lei!
În urmă cu doar câţiva ani, Consuelo Mutu împreună cu prietena sa, Magdalena Ruxandra, obişnuiau să-şi creeze bijuterii numai din dorinţa de a avea modele unice. Mai târziu, observând cât de apreciate au fost inelele şi lănţişoarele lor, cele două s-au gândit să transforme această pasiune într-o afacere. Astfel, la sfârşitul lunii mai, au lansat pe piaţă catalogul de bijuterii Mussero, de al cărui concept s-a ocupat acelaşi grafician ca şi în cazul bijuteriilor Gucci. Pasul următor a fost să-şi creeze un site, pentru a-şi promova şi a-şi vinde colecţia, www.mussero.com. Acestea s-au gândit însă şi la compatrioţii noştri, oferindu-le posibilitatea de a cumpăra bijuterii chiar în lei, accesând site-ul www.luisaviaroma.com.
Cea mai ieftină piesă costă 750 €
Bijuteriile Mussero sunt realizate din aur de 18 carate şi pietre preţioase sau semipreţioase, diamante, safire, topaze, morganite, aquarium sau ametiste. Acesta este şi motivul pentru care cea mai ieftină piesă costă 750 de euro, aproximativ 3.225 de lei, iar cea mai scumpă, 13.000 euro, circa 55.900 de lei. Cele două femei şi-au imprimat buzele pe fiecare piesă.

Adi Mutu rateaza meciul cu Inter!

Refacut dupa operatia suferita la genunchiul drept, Adrian Mutu a revenit de ieri si la antrenamentele echipei sale la o zi dupa ce Fiorentina si-a asigurat calificarea in optimile de finala ale Ligii Campionilor.
"Briliantul" ar fi vrut sa revina pe teren duminica , in meciul Fiorentinei de la Milano chiar in compania interistului Cristi Chivu, insa acest lucru nu se va intampla! "Mai am pana ma recuperez suta la suta. Nu cred ca voi juca cu Inter!" , a spus Adi Mutu.

La GSP TV, Ioan Andone dezvăluie că Mutu îşi doreşte să devină antrenor


Fostul antrenor dinamovist spune in “Interviul saptamanii” ca nu crede ca se poate face performanta fara Mutu si dezvaluie ca acesta i-a marturisit ca isi doreste sa devina selectioner: “Mutu e un tip extrem de inteligent, poate ajunge un antrenor bun”.

Mutu: "Sunt extrem de fericit pentru calificare! Nu joc cu Inter!"

Adrian Mutu a inceput antrenamentele dupa operatia de la genunchi, insa nu va putea sa joace in derby-ul cu Inter de duminica.


Atacantul Fiorentinei ne-a declarat ca este extrem de fericit pentru calificarea in primavara europeana in detrimentul lui Liverpool si ca spera sa se recupereze cat mai rapid pentru a reveni pe teren.
"Sunt extrem de fericit pentru ca ne-am calificat in primavara Ligii. Mai am pana ma recuperez suta la suta, nu cred ca voi juca cu Inter" a declarat Mutu pentru www.sport.ro.
Antrenorul Cesare Prandelli a declarat dupa meciul cu Lyon din Liga Campionilor ca Mutu s-a antrenat, insa a facut-o usor si nu va putea juca cu Inter in campionat."Imi doresc sa-i putem recupera pe Jovetici si Gamberini pentru meciul cu Inter. Nu stiu daca Mutu s-a antrenat normal, cred ca a facut asta doar pentru televizuni. Totusi, astazi (n.r. - marti) jucatorul roman a sustinut un antrenament usor. Starea sa de sanatate este un pic mai buna, dar la meciul de duminica va fi imposibil sa joace", a precizat Prandelli.

Fiorentina în "optimi"

Fiorentina trece în premieră de faza grupelor, în dauna lui Liverpool, care coboară în Europa League.


Adi Mutu n-a putut-o ajuta aseară pe Fiorentina, fiind încă în recuperare după intervenţia chirurgicală suferită la genunchiul drept. Dar a savurat din tribună victoria alor săi în faţa Lyonului (1-0), succes care le parafează încă de pe acum calificarea în "optimi".
Triumful formaţiei Viola, aflată la cea dintîi prezenţă între primele 16 formaţii ale Europei, o expediază pe Liverpool în Europa League. Echipa lui Rafa Benitez n-a lăsat să-i scape victoria la Debrecen. N'Gog a deschis scorul repede, "cormoranii" au început să spere, dar în minutul 28 a venit vestea proastă de la Florenţa: marcase Vargas, din penalty. Şi aşa a rămas pînă la final.
Practic, în ultima etapă, duelul Liverpool - Fiorentina va avea miză doar pentru italieni, care trag la locul întîi. Chiar dacă ar egala-o la puncte pe Lyon, "cormoranii" stau prost în meciurile directe, principalul criteriu de departajare: 1-2 şi 1-1.

Lacrimi pentru Steaua!

La 16 ani, Mutu a ratat un transfer in Ghencea! În '94, roş-albaştrii îi rezolvaseră cazarea şi şcoala în Capitală. Părinţii n-au putut însă să-i obţină actele de la FC Arges. Teo Anghelini: "Plîngea şi-i certa!"
Adrian Mutu a fost la un pas să ajungă în Ghencea pe cînd nu împlinise 16 ani, în '94! "M-am ocupat personal de transferul lui! Iar cînd a aflat că Argeşul nu vrea să-i dea drumul a început să plîngă şi să-şi certe părinţii că n-au reuşit să-i obţină dezlegarea!". Mărturisirea îi aparţine lui Teo Anghelini, fostul antrenor al "Briliantului" de la "naţionala" U16.



Elev la "Eliade":

Povestea începe la un meci de juniori FC Argeş - Steaua: Mutu jucase doar 15 minute. "La finalul întîlnirii, tatăl său m-a rugat să-l iau la Steaua. Mi-a explicat că Adrian îşi doreşte enorm să joace pentru această echipă", îşi aminteşte Anghelini. Puştiul a fost chemat la Bucureşti. A evoluat pentru Steaua într-un test la Popeşti, a dat o bară, formaţia lui a cîştigat cu 5-2, iar roş-albaştrii au pornit demersurile spre a-l aduce pe copil în Capitală. Anghelini: "Urma să stea la hotelul «Haiducul», lîngă stadion, şi să înveţe la liceul «Eliade». Tatăl lui Adrian se angajase că va lua transferul de la Argeş".



Lobby de la profa' de franceză!

În scenă a intrat şi profesoara de franceză pe care Mutu o avea la Piteşti! Era prietenă de familie cu părinţii jucătorului şi îl cunoştea pe generalul Cornel Oţelea, pe atunci comandantul Stelei. O recomandare şi o vizită la şeful din Ghencea au fost suficiente pentru un OK. Iar Bujor Hălmăgeanu, coordonatorul centrului de juniori, oferise asigurări că actele vor fi o formalitate: bucureştenii aveau împrumutaţi fotbalişti în Trivale, funcţiona un parteneriat strîns.



Blocat de şeful de la "Dacia"

Mişcarea care putea schimba destinul lui Mutu s-a blocat însă la nivelul lui Constantin Stroe, directorul de la "Dacia": tocmai preluase conducerea Argeşului. În ciuda insistenţelor părinţilor lui Adrian, răspunsul a fost negativ: "Facem aici un centru adevărat pentru juniori, nu pleacă nici un puşti de viitor! Iar pe Adrian contăm foarte mult!". Şi aşa a rămas!



"Stroe se îndrăgostise de grupa lui Mutu"

Fostul antrenor al lui Mutu de la juniorii lui FC Argeş, Mihai Ianovschi, confirmă istoria: "Domnul Stroe m-a întrebat ce-i cu puştiul care vrea să plece la Steaua. I-am spus că e mai bine pentru Adi să rămînă cu părinţii la Piteşti. Familia s-a supărat un pic pe noi atunci, dar timpul a arătat că am avut dreptate. Pînă la urmă, Stroe se îndrăgostise aşa de tare de grupa lui Mutu, că venea să-i vadă pe puşti la meciuri în fiecare duminică, la trei după-amiaza! Cătălin Munteanu era foarte bun amic cu Adi şi trăgea de el să vină la Steaua. Ştiţi cum e, la copii tot ce zboară se mănîncă! Şi din cauza asta Mutu vroia neapărat în Ghencea!"





Răzvan Raţ: "Putem şi fără Mutu!"

Intr-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, Razvan Rat a vorbit si despre Mutu:
- Se poate califica naţionala la Euro 2012 fără Mutu?
- România se poate califica fără oricare dintre noi. Fie că e vorba de Chivu, de mine sau de Apostol. În 2004, am reuşit fără Mutu un rezultat de referinţă. Am învins Germania, 5-1, cu jucători care nu spuneau mare lucru. La fel putem bate şi alte forţe, fiindcă nu joacă numele sau tricoul, ci contează voinţa şi dorinţa jucătorilor.

- Crezi că îl va mai convoca Răzvan pe Mutu?
- Nu pot să spun eu asta, fiindcă sînt între un coleg şi antrenor. Cînd e la lot, Mutu poate ajuta naţionala, dar cînd nu e, nu e!, ne descurcăm şi fără el, aşa cum am făcut-o şi cînd era accidentat!

- Adrian Păunescu i-a recomandat lui Răzvan să se umilească pentru interesul naţionalei şi să nu renunţe la Mutu. Ce zici?
- Sînt discuţii pro şi contra. Atît timp cît Răzvan răspunde de ceea ce se întîmplă la lot, deciziile îi aparţin şi face ce crede că e bine pentru echipă şi grup. N-are voie nimeni să-i dea sfaturi, să-i spună ce şi cum să facă.

- E adevărat că te-au deranjat miştourile lui Mutu din cantonamente?
- Fiecare se comportă cum crede de cuviinţă şi răspunde pentru faptele sale. Am învăţat un lucru foarte important de la Mircea Lucescu, referitor la grup: "Libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea celuilalt!".

- De ce crezi că în '99 Hagi a fost susţinut de Gică Popescu şi de Dan Petrescu în conflictul cu Piţurcă, iar pe Mutu nu-l susţine acum nici un coleg?
- Nu se compara situaţiile. Acum e cu totul altceva, nu e un conflict între Răzvan şi Mutu. Nu s-au certat, pur şi simplu au fost gesturi pe care selecţionerul nu le acceptă. Sînt principii care trebuie respectate, iar Răzvan nu e poliţist. Niciodată nu va fi vreun conflict cu Răzvan. Jucătorii se elimină doar dacă fac greşeli care afectează grupul.
- Ce parere ai despre cazurile Mutu, Cristea, Sapunaru?
- Nu ştiu cu ce a greşit Mutu! Era în timpul liber, mai erau trei zile până la meci, fiecare face ce vrea. Au fost atâtea cazuri de jucători străini prinşi la chefuri chiar în noaptea dinaintea unor partide şi a doua zi au fost cei mai buni de pe teren. Aduceţi-vă aminte de Riise şi Bellamy, care s-au îmbătat şi s-au bătut, iar după câteva zile au învins Barcelona pe “Camp Nou”.

Super colectia de bijuterii a Consuelei Mutu!

De curand Consuelo, frumoasa sotie a lui Adrian Mutu si-a lansat colectia de bijuterii care poarta numele Mussero. Ea cuprinde bijuterii de aur, bijuterii cu pietri pretioase si semipretioase dar si bratari de toata ziua.


In urma cu cateva luni, Consuelo a povestit in revista Diva despre colectie: "Este un proiect la care lucrez de foarte mult timp si sunt bucuroasa ca, in sfarsit, e aproape gata. Totul a inceput ca o joaca, faceam bijuterii pentru noi, ca sa ne amuzam, si ne-a placut foarte mult ce a iesit, asa ca am decis sa ne asociem si suntem foarte multumite pana acum. Facem desenele impreuna, avem si bijuterii mai simple, de toata ziua, pe care le poate cumpara si purta oricine."
Bijuteriile sunt foarte frumoase ... absolut superbe. Cel mai mult imi place medalionul cu litera "C".


Dati click pe poze pentru ale putea vedea mai mari.


















Claudya

"Sunt un cuplu foarte reusit"

Intr-un interviu acordat revistei DIVA, Adriana Bahmuteanu a vorbit si despre Consuelo si Adrian Mutu:

Adriana, ce părere ai despre Consuelo şi Adrian Mutu?

- Am o părere foarte bună, sunt un cuplu foarte reuşit.

"Adrian Mutu? Băiat bun, dar am pierdut legătura"

ProSport s-a întâlnit cu Drogba la Londra, acolo unde ivorianul e în mijlocul unei campanii de strângere de fonduri pentru construirea unui spital în Coasta de Fildeş. Modest, jucătorul lui Chelsea susţine că Samuel Eto'o e cel mai bun atacant din lume, şi vorbeşte depre "talentele" Hagi şi Mutu şi explică ce le-ar trebui fotbaliştilor români pentru a ajunge din nou în Premier League.


Ai avut o perioadă scurtă în care ai fost coleg la Chelsea cu Mutu. Cum ţi-l aminteşti?
Vorbeam mult cu el când eram împreună, pentru că e un băiat bun si jucător excelent. Din păcate, a plecat, şi la un moment dat am pierdut legătura. Acum nu mai vorbim la telefon, probabil e prea ocupat cu marcatul golurilor la Fiorentina (râde).

" Mutu rămâne un mare jucător"

Intr-un interviu pentru Prosport, Andrea Mandorlini, antrenorul echipei CFR Cluj vorbeste si despre Adrian Mutu.


"Adrian Mutu nu este acum la cel mai înalt nivel, pentru că are probleme cu acea amendă primită de la Chelsea. Îl apasă acest lucru şi nu se poate concentra la maximum. Este ceva psihologic, însă el rămâne un mare jucător."

S-au plictisit "tricolorii" de Internet sau de comunicarea cu suporterii?

O adevărată modă printre tricolori în urmă cu aproximativ un an, pasiunea pentru bloguri pare să fi apus în rîndul jucătorilor care apelaseră la această metodă de contact cu media şi fanii.


Al doilea el mai inactiv blogger din rîndul componenţilor echipei naţionale, după Cristi Chivu, este Adrian Mutu. Jucătorul Fiorentinei a postat ultima oară pe blog pe 8 decembrie 2008, cînd a vorbit despre partida pe care echipa sa urma să o susţină în Ghencea, contra Stelei, în grupele Ligii Campionilor. De asemenea, ultima ştire de pe www.adrianmutu.com este postată pe 24 august 2009 şi vorbeşte despre primul gol al sezonului marcat de "Briliant" chiar în etapa inaugurală a stagiunii din Serie A.
Cititi ce am scris eu in urma cu o luna si ceva despre site-ul lui Adrian. Click Aici

Mutu îl scoate din minţi pe Prandelli! "Nu poate fi recuperat"

Fiorentina plânge după Mutu! Fără "Il Fenomeno", cu Jovetic pe bară, trupa lui Prandelli e în cădere liberă! Prandelli nu mai are soluţii şi deplânge absenţa starului român şi a salvatorului Jojo! "Viola" a pierdut în ultimul meci din Serie A, cu Parma, chiar acasă, şi se anunţă zile grele pentru Gilardino şi compania înaintea meciului din Ligă, cu Lyon!


Cesare Prandelli este în continuare în stare de urgenţă, scriu cei de la firenzeviola.it! Prandelli este procupat de starea de sănătate a lui Mutu şi a muntenegreanului Jovetic.
"Pentru marţi pot spera doar la recuperarea lui Kroldrup, nimeni altul nu îmi dă speranţe! Mutu? E de nerecuperat. La fel şi Jojo", a declarat antrenorul Fiorentinei, potrivit presei din Italia.
Fiorentina e pe locul doi în Ligă şi urmează războiul cu liderul de la Lyon. Cu nouă puncte, Fiorentina are un final de foc: după francezi, urmează deplasarea de la Liverpool. Două înfrângeri coroborate cu două victorii ale englezilor i-ar elimina pe italienii din Liga!
Mutu este aşteptat să revină la meciul cu Inter!

Fiorentina suferă în atac fără Mutu

AC Fiorentina a pierdut pe teren propriu, scor 2-3, în faţa celor de la AC Parma, în etapa a 13-a a Seriei A. Pentru echipa lui Cesare Prandelli a punctat de două ori Alberto Gilardino, în timp ce la Parma au înscris, Amoruso, Bojinov şi Lanzafame.


"Nu ajunge doar Gilardino. Fără Mutu şi Jovetic, echipei viola i-a lipsit fantezia în faza ofensivă", a notat presa din peninsulă după meciul pierdut de echipa din Florenţa, care a coborăt până pe poziţia a şasea."Briliantul", care a fost operat în această lună la genunchi este aşteptat să revină până săptămâna viitoare, când echipa viola se va deplasa pe terenul celor de la Internazionale Milano.

Revista Star: Mutu nu i-a cunoscut inca pe profesorii lui Mario

Adi Mutu nu este un tata perfect, asa cum vrea sa para. Sau, cel putin, nu pentru totii copiii pe care-i are. Daca pe cei doi ingerasi daruiti de Consuelo ii rasfata la nesfarsit, ei bine, gurile rele spun ca pe baiatul cel mare, Mario, avut din casnicia cu Alexandra, jucatorul Fiorentinei cam evita sa-l vada. Desi il suna in fiecare zi si ii spune ca regreta ca nu poate petrece mai mult timp impreuna, Adi nu-si tine promisiunile fata de el. De pilda, nici pana in ziua de azi, Mutu nu a ajuns la scoala la care invata fiul sau, desi acesta este unul dintre cei mai silitori copii din clasa. Cum fotbalistul declara prin ziare ca implicarea in educatia lui Mario este o prioritate, credem ca ar fi cazul ca el sa o si puna in practica. Asa ca du-te "Briliantule", la sedinta cu parintii, poate asteapta si profesorii aia ... fondul scolii. (V.T.)
Nu am idee cine aste aceasta (acesta) V.T. care semneaza articolul, dar nu inteleg ironia. Pai nu stiu cat de mult le rasfata Mutu pe cele 2 fetite, dar cu sigurata nu costa 10.000 E pe luna tot rasfatul (5.000 pentru fiecare). Pai lui Mario ii da 5.000 E pe luna, bani mai mult decat suficienti pentru a rasfata un pusti de 8 ani (asta in cazul in care mai raman bani dupa ce isi face Alexandra cumparaturile), cum e scris si in articol "fondul scolii" cred ca il asteapta Alexandra.
P.S. Eu sunt la liceu, si in toti anii astia, tata nu a venit niciodata la o sedinta cu parintii, nu are idee cine sunt profesorii mei, de asta s-a ocupat mama. Apropo ... Alexandra de care ori a fost la scoala la Mario? Pai ea locuieste la Roma, si Mario la Milano ... nu cred ca a fost de multe ori, asta in cazul in care a fost.
Claudya

"Jovetici nu mai poate sta în umbra lui Mutu. Prandelli trebuie să aleagă!"

Preşedintele Federaţiei de Fotbal din Muntenegru, Dejan Savicevici, crede că Stevan Jovetici ar face o greşeală imensă dacă ar rămîne la Fiorentina, atîta timp cît va rămîne în umbra lui Adrian Mutu.


"Jovetici a avut unele probleme în primul sezon la Fiorentina pentru că nu căpătase încrederea antrenorului. Chiar şi acum este doar rezerva lui Adrian Mutu. Nu cred că Jovetici şi Mutu pot evolua în aceelasi timp pe teren.Nu vreau să comentez alegerile făcute de Prandelli, dar Fiorentina trebuie să decidă la finalul sezonului pe cine să păstreze dintre cei doi, deoarece ei nu pot fi ţinuti pe banca de rezerve.Să rămîna la Fiorentina încă un sezon pentru a fi doar rezervă ar fi o alegere greşită.Jovetici trebuie să se gîndească la viitor, iar pentru a creşte trebuie să joace, nu să rămîna rezervă", a spus Dejan Savicevici într-un interviu pentru Radio Toscana, citat de ziare.com.

Laudat de adversari

Milan Jovanovic, atacantul lui Standard Liege şi al naţionalei Serbiei, autor a două goluri în partida de tristă amintire de la Belgrad, a declarat că naţional sârbă a reuşit un meci fantastic contra echipei lui Răzvan Lucescu şi afirmă că acel 5-0 va rămâne în istorie.


"România a fost una dintre favoritele la calificare, alături de Franţa şi Serbia. Niciodată, absolut niciodată, nu m-am aşteptat ca România să termine grupe pe locul 5. Este o mare surpriză şi pentru mine. Clasarea aceasta nu face bine imaginii naţionalei României. Mutu nu a marcat, dar întotdeauna şi-a arătat calităţile, a făcut diferenţa de două-trei ori pe parcursul meciului şi a şutat periculos când a avut ocazia. Mutu este un fotbalist periculos, chiar şi când nu este în cea mai bună formă sportivă",a declarat Jovanovic.

Mutu, în "gaşca" lui Prandelli

Oamenii cu care a colaborat Cesare Prandelli nu rămân doar simple episoade în cariera sa. Antrenorul şi-a adus la Florenţa nu mai puţin de zece dintre persoanele de încredere din perioada Parma, inclusiv pe Adi Mutu.



Jumătate dintre aceştia reprezintă stafful tehnic, cealaltă sunt jucătorii cu care s-a înţeles de minune şi pe care i-a dorit şi la Florenţa. Primele două nume la acest capitol sunt Mutu şi Frey, urmaţi de Gilardino, Donadel şi Marchionni. Prandelli recunoaşte că Parma a fost o etapă importantă şi că a ţinut morţiş să îi aibă pe Mutu şi Frey: "Ştiu că pentru cei de la Parma poate să pară puţin frustrant faptul că m-au urmat atâţia dintre cei cu care am lucrat acolo, însă mi-a plăcut întotdeauna să păstrez, pe cât posibil, colaborările fructuoase".
Multe dintre explicaţiile succesului lui Prandelli, acum un candidat la naţionala Italiei, vin şi din felul său de a fi deschis faţă de toată lumea.

"Mutu e un jucător de o valoare incontestabilă"

Intr-un interviu pentru Prosport, Dinu Ghearghe vorbeste despre situatia lui Adrian Mutu la echipa nationala.


Mutu?
Nu pot să mă pronunţ. Adică e un jucător de o valoare incontestabilă, dar numai selecţionerul poate şti dacă şi în ce măsură el se poate supune regulilor de grup. Personalitatea trebuie să se vadă cel mai mult pe teren şi la joc. Sunt de acord că nu toţi jucătorii trebuie să fie trataţi la fel, dar există un set de reguli.

Sa fie sentimental cu sotia in pat, nu la nationala!

Vicepresedintele lui Dinamo crede ca selectionerul ar trebui sa isi schimbe radical criteriile dupa care face convocarile daca doreste sa califice Romania la urmatorul turneu final.


Scandalurile de la nationala nu l-au lasat indiferent pe actionarul dinamovist Vasile Turcu, care considera ca Lucescu Jr. ar trebui sa fie mai putin aspru. Avem si noi doua-trei valori si nici pe alea nu le respectam. Se insala amarnic daca el crede ca nu mai are nevoie de Mutu. Doar el, Chivu si Lobont au demonstrat ceva la nivel international. Pe vremea lui Hagi si Popescu erau jucatori extraordinari pe toate posturile, acum sunt cativa si tocmai pe aia ii excludem. S-a facut prea mare caz pe spritul lui Mutu cu Adrian Cristea. Toate geniile, toti marii scriitori sau pictori mai beau cate un pahar. Degeaba fotbalistul e frumos, e cuminte si se culca de la opt seara, daca pe gazon nu stie sa faca nimic cu varza. Si cu Sapunaru eu cred ca s-a exagerat, a spus Turcu. Investitorul cainilor si-a continuat apoi tirul: Eu il stimez pe Razvan ca antrenor, dar vreau sa ii transmit ca nu va face niciodata performante cu sentimentalisme. Poti sa fi sentimental cu familia sau in pat cu sotia, dar nu la nationala. Cu fotbalisti ca Maftei nu ai cum sa ai rezultate. Nu poti sa convoci un jucator doar pentru ca nu ti-a iesit din vorba la echipa de club. Il tot aduce pe baiatul ala cu nume comunist... Roman Brasov. Nu am nimic cu el, dar deocamdata nu are valoare pentru acel nivel. Daca renunti la cei mai buni, vino si demonstreaza cu altii. Razvan nu a demonstrat insa nimic bun pana acum la nationala cu cei pe care i-a chemat, a declarat Turcu pentru Cancan.

"Mutu nu e de neînlocuit"

Gheorghe Constantin nu e de acord cu cei care spun că Mutu e indispensabil echipei naţionale.

„Dacă nu e Mutu, va fi altul, nu este jucător care să fie de neînlocuit. Sigur că e bine să fie el în echipă, dar dacă nu e disciplinat...Din ce-am citit în presă, e clar că Mutu a greşit destul de grav, nu poţi să pleci dintr-un cantonament fără să stai de vorbă cu antrenorul. Eu nu spun că s-a dus să bea sau să facă cine ştie ce, dar nici să te furişezi aşa nu-i în regulă”, spune „Profesorul”.

Mutu, antrenorul naţionalei? "Lăsaţi-mă cu glumele astea!"

Prezent astăzi la tribunal în cazul "Dosarului transferurilor", Gică Popescu a declarat că Mutu mai are mult de jucat până când se va putea vorbi despre el ca despre un antrenor.


"Lăsaţi-mă cu glumele astea! Mutu mai are de jucat mult, apoi să vorbim de el ca antrenor", a fost replica lui Gică Popescu la adresa lui Malesani, conform www.sport.ro

Selecţionerul Mutu

Fostul tehnician al "Briliantului" de la Verona, Alberto Malesani, crede că Adrian va ajunge antrenorul României. Ienei: "Ar trebui să fie un bun psiholog".

Alberto Malesani, cu care Mutu a lucrat la Verona, ştie cum va arăta cariera românului, după ce vîrful Fiorentinei se va retrage din activitatea de fotbalist: "Pun pariu că viitorul lui e de selecţioner al României!".
Şi o întîmplare, prezentată în presa italiană: "Capello nu prea se înţelegea cu Adrian la Juventus. I-am spus că nu e o persoană delăsătoare şi că ţine un jurnal în care îşi notează fiecare antrenament, pentru că vrea să devină un bun tehnician!".
A cerut DVD-uri la "naţională"
Gabi Boldici, unul dintre foştii secunzi ai lui Piţurcă la reprezentativă, a dezvăluit un alt episod petrecut înaintea partidei cu Olanda, din preliminariile Euro 2008, 1-0 pentru "tricolori" la Constanţa.
"Mutu ne-a cerut DVD-uri ca să analizeze şi singur, în cameră, jocul adversarilor. Era foarte interesant de amănunte legate de ei", si-a amintit Boldici.



"Am încredere în Adi"
Şi Mircea Rădulescu, directorul şcolii federale de antrenori, e de părere că atacantul de 31 de ani poate deveni un tehnician de succes: "Mutu are bagajul necesar pentru a ajunge pe banca tehnică, mai ales că a evoluat la cel mai înalt nivel, în Italia şi la echipa naţională".
Emeric Ienei nuanţează însă: "Degeaba îşi notează el tot ce se întîmplă la Fiorentina, fiindcă realitatea de la noi e cu totul alta. Nu e de ajuns să ai cunoştinţe, îţi mai trebuie şi alte calităţi, e obligatoriu să fii un bun psiholog. Eu am încredere însă în Adrian".
"Am destule modele de antrenori, mai ales din generaţia tînără: Dan Petrescu, Olăroiu, Răzvan Lucescu. Aş vrea să ajung ca ei!"Adrian Mutu, iunie 2009
"Malesani i-a fost ca un părinte fiului meu. Într-adevăr, Adi e foarte atent la fiecare antrenor cu care lucrează şi îi place să adune ce-i mai bun de la fiecare"Spiridon Mutu, tatăl lui Adrian

Ienei: "Mutu e foarte preocupat de fotbal"

Mutu selectionerul Romaniei

Mutu, selecţionerul României?

Exclus de la nationala pe motiv de indisciplina, Adrian Mutu (30 de ani) ar putea deveni selectionerul Romaniei!
A spus-o fostul său antrenor de la Verona, Alberto Malesani (55 de ani), într-un interviu acordat postului Radio Toscana. ”Nu este adevărat că lui Mutu i se rupe. Asta a spus-o doar Capello, într-un moment în care nu mai ştia cum să-l ţină în frâu. Adrian are un carneţel în care îşi notează detaliile fiecărui antrenament, pentru că mi-a spus că vrea să devină antrenor după ce îşi încheie cariera de fotbalist. Eu, unul, îl văd într-o bună zi selecţioner al României”, a declarat tehnicianul italian (55 de ani) despre fostul său elev.

Cum se pregateste Mutu sa devina selectionerul nationalei!

"La Florenta sa simt mai bine ca niciodata"

Echipa Fiorentinei in colaborare cu prestigiosul ziar sportiv, Gazzetta dello Sport au realizat un calendar cu cei mai exponentiali jucatori ai Fiorentinei. Asa cum era de asteptat, printre acestia este si Adrian Mutu.


Pe fiecare poza apare si autograful jucatorului respectiv, dar si o declaratie a acestuia despre Firenze.
"La Florenta sa simt foarte bine, mai bine ca niciodata. Cu familia, colegii, prietenii, oamenii si suporterii. Pentru prima data incep sa ma simt ca acasa." acestea au fost vorbele lui Adrian.
Declaratia lui ma duce cu gandul la un singur lucru, NOI nu stim sa ne apreciem valorile, ALTII stiu sa o faca.
Vedeti mai jos si imagini video.


Claudya

Cum poate ajunge Mutu antrenor? Vezi sfaturile lui Ienei!

Alberto Malesani, fostul antrenor al Mutu de la Verona, e convins că atacantul român poate fi un antrenor foarte bun. Însă nu de aceeaşi părere este şi Emeric Ienei. Fostul selecţioner spune că un fotbalist mare nu va fi neapărat şi un antrenor bun.


"Mutu e într-adevar foarte preocupat de fotbal, dar asta nu garantează că va fi un antrenor de fotbal şi, mai ales, un selecţioner. În general, jucătorii foarte mari văd totul prin prisma lor şi îi înţeleg mai greu pe ceilalţi jucători. Niciodată nu ai voie să spui ce ai fost tu, ce jucător ai fost. Trebuie să cobori, istoria va spune ce ai fost. Am avut antrenori care nu au refuzat un şpriţ, dar cu măsură. Mutu are şi el nişte drepturi, nu numai obligaţii", a spus Ienei la gsptv

"Pun pariu ca viitorul lui Mutu este sa devina selectionerul Romaniei!"

Antrenorul Alberto Malesani, care l-a pregatit pe Adrian Mutu pe vremea cand a juca la Verona, a declarat, intr-un interviu la Radio Toscana, ca e convins ca dupa terminarea carierei de jucator, Mutu va deveni selectionerul Romaniei. Totti: "Am vorbit cu Mutu pentru a-l convinge sa vina la Roma!" Malesani: "Mutu este orice mai putin o persoana nepasatoare"!
"Mutu este unul dintre cei mai puternici jucatori pe care i-am antrenat, poate mai bun decat el au fost doar Crespo si Batistuta. De el ma leaga o amintire pe care chiar si Capello o stie".
Actualul selectioner al Angliei m-a intrebat cum poate sa rezolve problemele sale cu Mutu, dat fiind faptul ca intre Capello si numarul zece al Fiorentinei erau unele dispute. I-am spus atunci lui Capello ca Mutu este orice mai putin o persoana nepasatoare, i-am dezvaluit faptul ca Mutu intotdeauna pastreaza un jurnal in care noteaza fiecare antrenament pe care il face, deoarece el vrea sa devina antrenor, odata terminata cariera de jucator. "Pun pariu ca viitorul lui Mutu este acela de a deveni selectionerul Romaniei. Pe parcursul cariera sale de fotbalist au existat, de asemenea, si unele probleme de familie, dar ii doresc tot binele din lume, pentru ca il merita", a declarat antrenorul italian.
Malesani este convins ca Mutu va putea trece cu bine de problema daunelor pe care le are de platit lui Chelsea:
"L-am cunoscut pe Adrian Mutu atunci cand am antrenat pe Verona si chiar de atunci era un baiat puternic, de caracter. A fost intotdeauna determinant in joc si eu cred ca insusi caracterul sau il va ajuta sa iasa din situatia dificila in care este implicat cu TAS si Chelsea.
Din punct de vedere fotbalistic, anii l-au maturizat, iar la Florenta a fost norocos sa gaseasca un antrenor care il respecta, deci e mai puternic decat acum cativa ani".De-a lungul carierei de tehnician, Alberto Malesani a pregatit pe Chievo Verona, AC Fiorentina, Ac Parma, Verona, Modena, Panathinaikos, Udinese si Empoli.
In alta ordine de ideii, capitanul Romei, Francesco Totti, a recunoscut, pentru cotidianul Corriere dello Sport, ca in trecut a vorbit cu Adrian Mutu pentru a-l convinge sa vina la Roma.
"Inca o data vreau sa dezmint zvonurile conform carora eu nu as dori jucatori cu nume la AS Roma. Chiar Luca Toni a fost cel care a confirmat public ca a fost cautat de mine pentru a incerca sa-l conving sa imbrace tricoul «giallorossa», iar in trecut am incercat acelasi lucru cu Mutu si Gilardino", a precizat atacantul italian, citat de site-ul forzaroma.info.

De ce?

Ultimele evenimente m-au facut sa imi pun foarte multe intrebari. Hai sa le i-au pe rand ...
1. De ce Federatia Romana de Fotbal, Razvan Lucescu si intreg sfatul lui "nu sunt barbati" sa spuna daca Mutu va mai fi sau nu chemat la echipa nationala?
2. De ce in cazul lui Sapunaru s-a luat o decizie oficiala dar in cazul lui Mutu, nu?
3. De ce e mai grav sa pleci fara sa anunti decat sa te imbeti si sa injuri ziaristi? (Poate aici imi raspunde domnul Iovan)
4. De ce capitanul Cristi Chivu e in "silentio stampa" exact cand nationala trece prin momente grele?
5. De ce capitanul echipei nationale nu ia o pozitie oficiala in ceea ce priveste "escapadele" de la lot?
6. De ce Maftei are impresia ca "la nationala nu e loc de vedetisme"?
7. De ce Rat nu isi mai ia numele de "anonim" sa verse la presa ce face Mutu, Radoi s.a. la echipa nationala?
Oare de ce?
Claudya

Adrian Mutu:" Ma bucur ca nationala a batut"

Recuperarea lui Adrian Mutu decurge în condiţii excelente şi aproape sigur tehnicianul Cesare Prandelli va apela la serviciile românului în meciul Fiorentinei din weekend, de la Milano, cu Internazionale. „Briliantul” nu vrea încă să facă vreun anunţ legat de echipa naţională.


După scandalul în care a fost personaj principal înainte şi după ruşinosul meci al naţionalei de la Belgrad, presa s-a întrecut în speculaţii pe marginea viitorului lui Adrian Mutu în echipamentul tricolor. El tace în continuare, nevrând să mai facă declaraţii pe marginea echipei antrenate de Răzvan Lucescu. Surse apropiate jucătorului de la Fiorentina susţin că acesta aşteaptă în continuare o nouă convocare la naţională. Totuşi, selecţionerul nu lasă să se întrevadă o împăcare, chiar dacă părerea majorităţii este că „decarul” de la Firenze trebuie să fie în continuare şi „decarul” naţionalei. Aceleaşi surse din anturajul jucătorului mai afirmă că dacă va fi sărit din schemă la următoarea acţiune a „tricolorilor”, programată anul viitor, atunci Mutu va anunţa oficial că renunţă la echipa naţională. Într-un scurt interviu acordat „ring”, Mutu a evitat să facă prea multe declaraţii.

Ce faci, Adi, cum eşti după accidentare?
Bine, mersi de întrebare, recuperarea decurge foarte bine şi cred că la meciul cu Inter voi fi apt de joc.
Joci?
Asta depinde de antrenor...
Naţionala a mai avut un meci, sâmbătă, cu Polonia...
Aşa, şi?!
L-ai văzut?
Nu, şi nici nu vreau să fac vreo declaraţie.
Nu cred că nu l-ai văzut.
Bine, l-am văzut! Mă bucur că naţionala a bătut!
Cum ţi s-a părut jocul?
Atât am avut de declarat. Nu vreau să mai spun nimic.
Aştepţi o nouă convocare?
O să vedeţi în curând ce aştept.
De ce n-o faci acum?
Atât am avut de spus...

Ioan Becali crede ca Mutu va mai fi convocat

Fostul impresar Ioan Becali a afirmat că neconvocarea lui Adrian Mutu la reprezentativa României pentru amicalul cu Polonia nu înseamnă că acesta nu va mai fi alături de tricolori. El trebuie să îşi facă datoria la Fiorentina şi viitorul va spune dacă „Briliantul” va mai fi sau nu convocat de Răzvan Lucescu.


"Mutu nu a fost convocat pentru partida cu Polonia, dar vom vedea ce va fi în continuare. El va trebui să joace pentru Fiorentina şi să înscrie goluri. Acest lucru este cel mai important”, a spus Becali. În privinţa amenzii pe care atacantul român ar trebui să o plătească clubului Chelsea Londra, fostul impresar a afirmat: "Muncim la acest caz şi sperăm că la începutul anului viitor se va da o decizie definitivă”. Becali a vorbit şi despe viitorul lui Mutu: "Adrian se simte foarte bine la Florenţa, dar vom vedea ce este mai bine pentru el şi pentru club. Mutu va împlini 31 de ani în ianuarie şi vom vedea ce propuneri de transfer vor exista pentru el. Vârsta şi banii pot aduce diverse schimbări”.

"Mutu a gresit mai grav"

Intr-un interviu pentru Libertatea Ştefan Iovan, secundul echipei nationale a vorbit si despre situatia lui Adrian Mutu la echipa nationala.


Cum vi se pare greşeala lui Săpunaru în comparaţie cu cea a lui Mutu?
Mutu a greşit mai grav. El nu numai că a stat într-un bar până spre dimineaţă, împreună cu Cristea, înaintea meciului cu Serbia, dar după partidă nici măcar nu şi-a luat la revedere. Nu pe mine trebuia să mă anunţe că pleacă, dar lui Răzvan Lucescu tot trebuia să-i spună.

Lăcătuş: "Mutu şi Săpunaru nu pot fi înlocuiţi"

Tehnicianul echipei FC Vaslui, Marius Lăcătuş, a comentat scandalurile din ultimul timp de la naţională, care i-a implicat pe Cristi Săpunaru şi pe Adrian Mutu, spunînd că cei doi ar fi trebuit să primească o a doua şansă. Totuşi, Lăcătuş nu a contestat decizia selecţionerului Răzvan Lucescu şi şi-a exprimat susţinerea faţă de acesta


"Nu cred că soluţia de a renunţa la cîţiva jucători exponenţiali ai echipei naţionale doar pentru cîteva escapade poate să salveze situaţia fotbalului românesc. Mutu şi Săpunaru sînt imposibil de înlocuit în acest moment, dar asta este problema selecţionerului. Dacă aşa gîndeşte, trebuie să-i fie respectate deciziile. Eu nu cred că Săpunaru s-ar fi îmbătat, pentru că nici măcar nu avea timpul să o facă! Nu comentez despre incidentul cu ziaristul acela pentru că nu ştiu sigur ce s-a întîmplat acolo!

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com