MUTU -Fiorentina - o posibila intelegere!!!


Atacantul român va discuta vineri cu şefii Fiorentinei pentru a decide dacă rămîne sau nu în tricoul violet.

Adrian Mutu şi-a terminat vacanţa. El a revenit ieri din SUA, de la Miami, de unde a aterizat în Italia. Prima ţintă a sa va fi să-şi decidă viitorul. În acest sens, vineri va avea o discuţie cu con­du­cătorii Fiorentinei, în urma căreia va trebui să se lămurească: va con­tinua cu Viola, cu care are contract pînă în 2012, ori va accepta altă o­fertă, principala venind de la AS Roma.

La mijloc sînt banii. “Fiu legitim al unei stagiuni trecute excelente”, cum l-a caracterizat ziarul “Corriere dello Sport”, Mutu cere mărirea actualului salariu de 1,8 milioane de euro Propunerea clubului, 2,2 milioane cu tot cu premii, nu-l mulţumeşte, de aceea va face presiuni ca să obţină mai mult. În caz contrar, ar încerca să-şi forţeze plecarea.

Roma îl ademeneşte: i-ar da 3 milioane de euro plus500.000 premii. Doar că acum nu dispune de cele 20 de milioane de euro pre­tin­se de Fiorentina. Chestia-i re­zol­­va­bilă. “Giallorossii” se vor des­cur­ca fie cu banii pe care i-ar lua de la Inter pe Alessandro Mancini, fie cu cele 30 de milioane pe care le aşteaptă de la UEFA pentru par­ti­ci­pa­­rea în precedenta Ligă.

sursa

Mutu ar merita sa fie capitan!!!!

Fostul atacantul braziliano-belgian al formaţiei italiene Fiorentina, Luis Oliveira, a declarat marţi, pentru Corriere dello Sport, că românul Adrian Mutu este un jucător fundamendat pentru echipa pregătită de Prandelli şi merită banderola de căpitan.

"Adrian este un jucător fundamental şi a căpătat respectul tuturor, mai mult decât a fost în cazul meu, dar inspiraţia, imaginaţia şi dorinţa de a impresiona sunt la fel. Mutu trebuie să fie următorul căpitan, el are mai mult decât oricine caracteristicile necesare. Are carismă, iniţiativă, inventivitate, iar colegii lui au încredere în el. Florenţa îl iubeşte, iar acest lucru este cel mai important",a declarat Luis Oliveira, fost internaţional belgian care a evoluat la Fiorentina între 1996 şi 1999.

El l-a lăudat pe directorul sportiv al echipei, Pantaleo Corvino, despre care a spus că a construit o echipă "extraordinară", dar şi conducerea clubului, care a fost dispusă să investească sume importante pentru realizarea transferurilor.

Adrian Mutu a plecat din Miami luni noapte, potrivit presei italiene, şi marţi dimineaţă, la ora locală 8:20 avea programtă aterizarea pe aeroportul din Roma, după care a plecat direct spre Florenţa, iar în această săptămână este aşteptat să semneze prelungirea contractului până în 2012, care conţine mărirea salariului la două milioane de euro pe sezon
sursa

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com