“Ca nimeni altul” - o carte despre Adrian Mutu

La Librăria Edison din centrul Florenţei a fost lansată aseară, în prezenţa membrilor clubului italian Fiorentina şi a peste 100 de suporteri, cartea ”Ca nimeni altul”.


Volumul de 158 de pagini scris de jurnalistul sportiv Matteo Morandini, prezintă viaţa şi cariera de fotbalist a lui Mutu, inclusiv pagina neagră a aventurii lui la Chelsea Londra, încheiată în urma scandalului cocainei, dar şi povestea amenzii de 17 milioane de euro pe care fotbalistul trebuie să o plătească clubului britanic. Adrian Mutu, deşi invitat, nu a reuşit să vină la eveniment.
“Pentru mine Mutu constituie esenţa fotbalului. Mutu face tot, el decide totul pe teren şi nu sunt mulţi care pot face asta” a declarat în cadrul evenimentului jurnalistul italian Matteo Morandini, care a recunoscut că nu este specializat pe sport, dar că această experienţă a fost deosebită pentru el, “a fost o aventură această carte, dar m-am regăsit în povestea ei.
Mutu, comparat cu Elvis
Adunând material, am încercat să fac un tip de colaj şi astfel a ieşit întreaga istorie, de la copilărie până acum” povesteşte autorul, care a lucrat la această carte mai puţin de 5 luni. “Pe jucătorul român l-am cunoscut personal abia în septembrie, însă aveam acordul său” a dezvăluit scriitorul reporterului de la “Adevărul”. “Ca nimeni altul” deoarece este un fenomen, un personaj unic în felul său.
Mutu este comparat în carte şi cu Elvis, deoarece el este născut în aceeaşi zi cu cântăreţul, “şi Elvis este într-un fel un fenomen al rockului. Deci o zi a fenomenelor ar fi ziua lor - 8 ianuarie.”
În carte apare şi perioada copilăriei lui Mutu, de sub regimul lui Ceauşescu, fiind numit în acea perioadă de primul său antrenor Mihai Ianovschi “un copil fără copilărie”, deoarece de mic “a stat cu mingea” povesteşte scriitorul, mărturisind că dacă ar fi avut posibilitatea, l-ar fi întrebat pe Mutu mai multe despre această perioadă, “mi-ar fi plăcut să-l cunosc pe Mutu copil, Mutu adolescent, Mutu înainte de a veni în Italia” afirmă Matteo Morandini. Oricum românul a avut o copilărie frumoasă, potrivit jurnalistului italian, “a fost suţinut de părinţi care l-ar fi vrut ca portar în echipă”.
Cartea se încheie cu un interviu imaginar, precum “un joc” cu fotbalistul român, care atunci când a citit cartea a fost foarte încântat.




Un omagiu critic
“Un mare campion, cu o mare istorie şi mai presus de toate un om adevărat, nu s-a ascuns cu nimic şi a avut curajul să reînceapă” astfel îl caracterizeză directorul editurii Limina, Enrico Mantezzini. “El este unul de-al nostru. De fiecare dată când l-am văzut jucând pe acest fotbalist, marcând un gol, m-am îndrăgostit de el” mărturiseşte publicului directorul, subliniind că “volumul este un omagiu adus acestui om, un omagiu critic, deoarece nu ascunde nimic, zice tot adevărul”.
Enrico Mantezzini a afirmat la finalul evenimentului că ar fi încântat dacă această carte s-ar traduce şi ar fi lansată şi în România, fiind convins că Mutu are numeroşi suporteri şi acasă.



Eduardo a venit la prezentarea cărţii deoarece îl admiră pe jucătorul român de multă vreme şi consideră că este cel mai bun fotbalist al echipei din Florenţa. “Mutu este un exemplu de urmărit şi din punct de vedere uman, deoarece ceea ce i s-a întâmplat lui în ultimele încercări, schimbările prin care a trecut şi amenda pe care a primit-o pot fi un exemplu de curaj important”. Întrebat de reporter dacă Fiorentina poate supraviţui fără Mutu, tânărul a răspuns că ar fi puţin dificil în acest moment.
Cartea ”Ca nimeni altul” a apărut într-un tiraj de peste 5000 de exemplare, la preţul de 18 euro, până acum vânzându-se foarte bine, potrivit directorului editurii Limina, Enrico Mantezzini.

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com