Mutu a intrat abia în minutul 69, iar Viola a ţinut pasul cu torinezii şi în teren, dar şi în clasament.
Fiorentina i-a prelungit seria de patru jocuri fără victorie lui Juventus, cu care a remizat aseară (1-1). Viola a început fără Mutu, dar cu tupeu şi, la prima ocazie, a punctat. Jovetici l-a deschis pe Vargas şi peruanul dorit de Real Madrid l-a executat pe Buffon. Dincolo, Frey a scos şutul lui Iaquinta. Dar s-a predat la combinaţia rapidă Iaquinta - Amauri. Brazilianul a egalat simplu, reluînd în poarta goală, o reuşită după 8 luni de abstinenţă! Egal la pauză (1-1), deşi au mai fost cîteva bune ocazii, Jovetici, Vargas şi Poulsen putînd modifica tabela.
Ritmul electrizant s-a păstrat şi după reluare, în ciuda ploii torenţiale. S-a jucat tot pe contre. Amauri şi Felipe Melo au creat panică în careul viola, dar au ratat golul desprinderii.
Abia în minutul 69, Mutu a preluat ştafeta de la Jovetici. Şi-a testat rapid tirul, însă Chiellini a
deviat în corner. Mai tîrziu, Dainelli, din plonjon, a reluat cu capul "peste". Nici intrarea lui Trezeguet, în locul modestului Diego, şi nici forcingul haotic al Violei n-au schimbat scorul.
deviat în corner. Mai tîrziu, Dainelli, din plonjon, a reluat cu capul "peste". Nici intrarea lui Trezeguet, în locul modestului Diego, şi nici forcingul haotic al Violei n-au schimbat scorul.
Fener insistă
După escapadele de la "naţională" şi durerile la genunchi, Mutu a trecut pe banca de rezerve. Prandelli l-a titularizat pe Jovetici şi atacantul viola e tot mai aproape de transferul în Turcia în iarnă, Fenerbahce tentîndu-l, scrie Milliyet, cu un salariu anual de 4-5 milioane de euro. Acelaşi ziar dezvăluie că Mutu mai are oferte din Qatar şi Emiratele Arabe Unite.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu