Mutu, ameninţat cu bătaia de Nicu Gheară

Ziua şi scandalul pentru Adrian Mutu. După ce şi-a pus lumea în cap datorită escapadelor nocturne dinainte şi de după meciul cu Serbia, Mutu a pierdut, şi în public, sprijinul protectorului său, naşul Nicu Gheară. Ruptura dintre cei doi s-a produs cu luni bune înainte, însă niciunul nu spusese lucrurilor pe nume.
S-a ales praful din ceea ce părea a fi la un moment dat o relaţiei indistructibilă! Legătura dintre naşul Nicu Gheară şi finul Adrian Mutu s-a destrămat în urmă cu câteva luni, însă până acum, cei doi au ţinut "în familie" conflictul.
Marţi însă, la Digi Sport, au dat cărţile pe faţă. Oamenii care în trecut îşi petreceau împreună vacanţele, sărbătorile şi toate zilele importante din viaţa lor, s-au bălăcărit ca la uşa cortului, fără a avea niciun fel de remuşcări.


Şi-au aruncat cuvinte grele, ameninţări şi chiar au ajuns la jurăminte. Omul de afaceri i-a amintit "Briliantului" că el a fost cel care l-a adus pe calea cea bună, ţinându-l din scurt, departe de anturajul care-i face, în opinia lui, cel mai mult rău.
Mutu n-a digerat deloc cuvintele lui Gheară şi faptul că acesta a scos în evidenţă că fără ajutorul lui probabil nu şi-ar fi refăcut viaţa. Gheară l-a cununat pe Adrian cu Consuelo, în 2005, apoi i-a botezat cele două fete pe care atacantul Fiorentinei le are cu frumoasa din Republica Dominicană, Adriana, în vârstă de trei ani, şi Maya, care va împlini încurând un an şi jumătate.
Apropiaţii celor doi susţin că naşul şi-a luat mâna de pe Mutu în momentul în care acesta a început să-I ignore sfaturile. În plus, Gheară ar fi fost deranjat şi de decizia lui Mutu de a îngropa securea războiului cu fraţii Becali şi de a relua colaboarea cu aceştia.
Vrea să ajungă la Abramovici prin Buturovici
Adrian Mutu este preocupat zilele acestea să-şi rezolve problemele pe care le are cu cei de la Chelsea. "Briliantul" încearcă orice variantă pentru a scăpa de datoria de 17 milioane de euro către clubul londonez.
Tocmai de aceea, Mutu a cerut ajutorul lui Ratko Buturovici, un controversat om de afaceri sârb, aflat în strânse legături cu patronul lui Chelsea, Roman Abramovici. Aşa se explică şi prezenţa atacantului Fiorentinei la Novi Sad, la hotelul lui Buturovici, imediat după meciul naţionalei cu Serbia.

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com