Fiorentina a castigat aseară cu 4-3 la Budapesta, în fata lui Debrecen, două goluri fiind marcate de Mutu.
Nu multi suporteri ai Fiorentinei au fost încântati de decizia antrenorului Cesare Prandelli de a începe meciul contra lui Debrecen cu Adrian Mutu, în timp ce noului „Il Fenomeno” viola, muntenegreanului Steven Jovetic, i s-a pregătit doar un loc pe bancă, unde a si rămas până la final. Însă decarul român, până acum autorul unor prestatii sub valoarea sa din punct de vedere tehnic si al eficacitătii, remarcat doar prin spiritul de luptă de care a dat dovadă în special în meciul cu FC Liverpool, s-a dovedit a fi MVP-ul de pe stadionul „Ferenc Puskas”.
A fost clar seara lui Mutu, căruia i-a iesit totul. Fiorentina s-a impus cu scorul de 4-3, la capătul unui meci nebun, în care sase dintre cele sapte goluri s-au înscris în prima repriză.
A fost clar seara lui Mutu, căruia i-a iesit totul. Fiorentina s-a impus cu scorul de 4-3, la capătul unui meci nebun, în care sase dintre cele sapte goluri s-au înscris în prima repriză.
A CONTRIBUIT LA TOATE GOLURILE
Fiorentina a primit un upercut în primele minute, dar Mutu a egalat rapid, din careu, si ti-a început monologul. A dat o pasă perfectă pentru bunul său prieten Gilardino pentru al doilea gol, după care tot cei doi fasti jucători ai lui Prandelli la Parma au confectionat si actiunea de la al treilea gol, cu roluri schimbate, Gilardino- servant, Mutu-marcator, sut din afara careului. si la al patrulea gol al toscanilor Mutu a avut contributia sa, Santana învingându-l pe Poleksic după ce initial „Briliantul” Sutase si un fundas salvase hat-trick-ul românului. Este prima „dublă” stagională a lui Mutu, care mai înscrisese doar în
campionat, la Bologna.
campionat, la Bologna.
Inaintea meciului,Prandelli i-a spus lui Mutu că-l titularizează si că asteaptă de la el o evolutie de exceptie
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu