Libertatea: Chetă subţire pentru Mutu

Doar Cristi Borcea e dispus să-l ajute financiar pe Briliant.
După pronunţarea sentinţei in cazul Mutu vs Chelsea, acţionarul dinamovist Cristi Borcea vrea să deschidă un cont unde să se doneze bani pentru a-l ajuta pe Adi. Singurul impediment al soluţiei alese de Borcea e că decât el e dispus să bage mâna în buzunar pentru Adi.


În urmă cu patru ani, după ce a fost suspendat şapte luni pentru consum de cocaină, Mutu a ales să se antreneze cu Dinamo, moment în care relaţia lui cu dinamoviştii, în general, şi cu Borcea, în mod special, s-a sudat pentru totdeauna. Anul trecut, la mijlocul lunii august, preşedintele executiv al “câinilor” anunţa sprijinul său pentru Mutu: “Trebuie să facem ceva! Adi e un bun naţional şi e cazul să-l ajutăm. Voi deschide un cont în care fiecare echipă să doneze o sumă de bani”, a fost iniţiativa lui Borcea.
Acum, când Mutu este obligat să plătească 17 milioane de euro lui Chelsea, şeful din “Groapă” le-a propus din nou oamenilor de fotbal să îl ajute pe decarul naţionalei. Singura problemă este că doar Borcea a sărit să-l ajute.
Gigi nu vrea să-l ajute
Mai mult, patronul Stelei, Gigi Becali, contestă această iniţiativă: “De ce să îl susţin pe Mutu? În viaţa mea nu o să îi mai dau nici un euro. Are să îmi dea bani, dar nu îl dau în judecată pentru că Dumnezeu e sus, nu doarme”, a fost replica latifundiarului din Pipera, care susţine că i-a împrumutat lui Mutu 75.000 de euro, pe vremea când fotbalistul evolua la Chelsea.
Luat la mişto în vestiarul Fiorentinei
Cum a aflat de decizia TAS, Dario Danielli, căpitanul Fiorentinei, a încercat să destindă atmosfera în vestiar, făcând mişto de Mutu: “17 milioane? O nimica toată! Vom face o colectă pentru a-l ajuta. Nu ştiu câţi ani va dura, dar noi încercăm”. Preşedintele clubului din Florenţa, Andreea della Valle, nu a prins gluma şi a răspuns serios: “O colectă făcută de colegii lui mi se pare o idee bună”.
Se apără la Tribunalul Federal Elveţian
Unul dintre avocaţii italieni ai lui Adrian Mutu, Michele Colluci, a declarat că următoarea cale de atac înaintea mutării procesului în instanţele civile va fi la Tribunalul Federal Elveţian: “E o sentinţă nedreaptă şi nelegală. Vom face apel în termenul 30 de zile la Tribunalul Federal Elveţian. Asteptăm şi noi ca TAS-ul să ne prezinte motivaţia care a stat la baza acestei decizii."Tribunalul Federal Elveţian este instanţa unde se poate judeca decizia TAS pe baza viciului de procedură. Dacă Mutu va pierde şi aici, atunci singura soluţie rămâne instanţa civilă, însă, dacă se adresează acestora, Adi riscă excluderea din viaţa sportivă.





Libertatea a iniţiat un sondaj de opinie printre cititori, iar părerile privind necazul lui Mutu sunt împărţite.
«Să dăm câte 1 €»
Zlate Ioana, 51 de ani, pensionară: “Mutu e un jucător reprezentativ pentru fotbalul românesc şi important pentru echipa naţională. Propun ca fiecare român să contribuie cu unul sau doi euro.
«Are avere»
Tamaş Bogdan, 19 ani, elev: “Mutu are şi avere, şi relaţii ca să-şi acopere cheltuielile. Oamenii simpli nu-l pot ajuta”
«Să-l ajute cine poate»
Vieru Iuliana, 27 de ani, coafeză: “Fotbalistul are nevoie de sprijin financiar, dar ar trebui să sară în ajutor doar cine are posibilitatea. Eu n-am bani de aruncat”.
«Să-i dea bani fotbaliştii»
Fodor Bogdan, 49 de ani, inginer şi fost fotbalist: “Nu oamenii de rând ar trebui să contribuie cu bani, ci ceilalţi fotbalişti şi sindicatul lor. Sprijinit de aceştia, Adrian Mutu s-ar descurca în plata amenzii.
«Să se facă gigolo»
Anghel Petrică, 16 ani, elev: “Îi recomand să intre în industria filmelor «deochiate» sau să-şi folosească renumele şi şarmul pentru a atrage atenţia doamnelor bogate. Să se facă gigolo”.

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com