Click:"Mutu : «Vărs furia din mine pe teren!»

Într-un interviu acordat Corriere dello Sport, Adrian Mutu promite că decizia TAS de a-i plăti lui Chelsea 17 milioane de euro îl va motiva şi mai mult.


Atacantul Fiorentinei povesteşte cum a reacţionat când a aflat că trebuie să plătească aceşti bani fostei sale echipe. „În primele două zile am simţit o lovitură teribilă. Apoi, mulţumită celor apropiaţi, am fost capabil să mă concentrez din nou la fotbal şi să vărs furia din mine pe teren”, a spus Mutu, care promite că anul care urmează va fi cel mai bun din cariera lui.
„Vreau să le dăruiesc celor care au fost alături de mine pe cel mai bun Mutu din ultimii ani. Nu pe cel din sezonul trecut, când mi s-au întâmplat multe. Pe adevăratul Mutu. În sezonul viitor, pe teren va fi un Mutu cu o dorinţă imensă de a le dărui oamenilor ceea ce mi-au oferit ei mie. Respect, afecţiune, căldură. Pe teren şi în viaţă duc bătălia cea mai importantă. Şi intenţionez să câştig”, a spus atacantul Fiorentinei.
"Cu capul în altă parte" la amical
Deocamdată, noţiunea de „cel mai bun Mutu” e doar la stadiul de intenţie. În amicalul de vineri, cu modesta Figline, Mutu a jucat 45 de minute şi a fost unul dintre cei mai slabi oameni ai Fiorentinei. „Mutu? Apatic, cu capul în altă parte. Probabil la decizia TAS sau la oferta gigantică de la Zenit”, au notat cei de la firenzeviola.it. despre evoluţia „Briliantului”.

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com