Mutu va face primul pas şi va negocia cu Abramovici o diminuare a sancţiunii date de TAS.A devenit clar pentru toată lumea faptul că este imposibil de plătit o asemenea datorie.
Inclusiv englezii de la Chelsea îşi dau seama că bătălia din justiţie cu Adi Mutu va mai dura mulţi ani de-acum înainte, iar recuperarea integrală a banilor va fi extrem de greu de realizat.
Inclusiv englezii de la Chelsea îşi dau seama că bătălia din justiţie cu Adi Mutu va mai dura mulţi ani de-acum înainte, iar recuperarea integrală a banilor va fi extrem de greu de realizat.
În aceste condiţii, s-a născut ideea ca cele două părţi să negocieze şi să ajungă la un compromis. Iniţiativa îi aparţine chiar lui Mutu, însă nu direct, ci prin intermediul fraţilor Della Valle, Andrea şi Diego, cei care conduc Fiorentina şi care se pot apropia mai uşor de afaceristul rus.
Cu o avere de aproape 10 miliarde de dolari, Roman Abramovici ar putea fi astfel înduplecat să-l ierte pe român şi să-i reducă pedeapsa. Mai ales că patronul lui Chelsea şi chiar fiul acestuia, Arkadi, l-au admirat mereu pe Adrian Mutu, “Briliantul” fiind unul dintre primele transferuri făcute de Abramovici pe “Stamford Bridge”.
Zamparini: "Chelsea, nu se face aşa!"
Adi Mutu a primit un sprijin nesperat din partea preşedintelui lui Palermo, Maurizio Zamparini, care se confruntă cu un caz similar, cel al lui Moris Carrozzierri, suspendat doi ani pentru consum de cocaină. “În astfel de cazuri, trebuie recuperat mai întâi omul, apoi jucătorul”, a spus Zamparini, care în urmă cu câţiva ani îl catalogase pe Mutu drept “ţigan”.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu