Pînă acum selecţionerul are două victorii în deplasare şi o problemă: Mutu!
În Răzvan Lucescu ţinem un Barrack Obama al Statelor Despărţite ale Fotbalului. A deveni un Obama înseamnă să ai carismă, un predecesor cu imagine prăbuşită şi o criză picată la ţanc. Să reuşeşti a fi Obama ţine de capacitatea iluzionistică de a ţi se ierta orice. Un atare job pretinde în plus look modern şi atributul de a te mişca natural în modernitate. Şi mai trebuie să fii activ şi surprinzător. Oricie mîncător paşnic de fast-food trebuie să se aştepte ca într-o bună zi un Obama să se aşeze lîngă el. În fine, suprema tehnică, un Obama are jurnaliştii la degetul mic printr-o fabuloasă abilitate de a-i face să se simtă importanţi. Obama e un om pus la balamaua istoriei. Un eveniment epocal.
Dar un Obama nu e mai mult decît un Căpitan Ahab la tinereţe. Dimensiunea lui colosală cere cu disperare un Moby Dick.
Moby Dick pentru Obama al nostru poate fi Mutu. De fapt, nu există Moby Dick, există doar Ahab şi ireprimabila căutare a absolutului. Mutu îşi are şi el Moby Dick-ul lui, dar ăla e un alt roman, un pic mai gros. Acum Răzvan e subiectul. Un subiect fierbinte. Mutu a fentat meciul cu Ungaria, apoi a apărut, s-a explicat, a convins. Umil în raport cu naţionala, mîndru cînd a venit vorba de cheta publică. Mutu e alt animal istoric care ştie să hipnotizeze. A scăpat însă din buzunarul ascuns cîteva cuvinte care au căzut cu zgomot pentru cine a avut urechi să audă. “Meciul cu Ungaria era unul uşor, nu era nevoie de mine”. Au! Aceasta e coada abia mijită a balenei. Răzvan, urcat pe valul marelui entuziasm, poate să se prefacă, discret, că n-a văzut, că n-a auzit. Dar acesta n-ar mai fi Ahab.
Va fi o luptă, nu-i nevoie să fie şi vizibilă. O luptă care nu se poate termina ca în fotbal, la egalitate. Cineva va pleca învins, ceea ce nu cheamă un deznodămînt necesar dramatic de astă data. Marinarul şi mamifera vor putea vîna în continuare în aceleaşi ape, dar apele nu vor mai fi aceleaşi. E distractiv cum toată lumea încearca să ascundă această confruntare, şi e firesc în acelaşi timp. Dar nimeni să nu se păcălească: e destinul naţionalei în joc. Într-un fel, lucrurile sînt aşezate minunat, ca într-o poveste de demult: Răzvan trebuie să dezlege ghicitoarea Mutu înainte de a salva prinţesa.
În Răzvan Lucescu ţinem un Barrack Obama al Statelor Despărţite ale Fotbalului. A deveni un Obama înseamnă să ai carismă, un predecesor cu imagine prăbuşită şi o criză picată la ţanc. Să reuşeşti a fi Obama ţine de capacitatea iluzionistică de a ţi se ierta orice. Un atare job pretinde în plus look modern şi atributul de a te mişca natural în modernitate. Şi mai trebuie să fii activ şi surprinzător. Oricie mîncător paşnic de fast-food trebuie să se aştepte ca într-o bună zi un Obama să se aşeze lîngă el. În fine, suprema tehnică, un Obama are jurnaliştii la degetul mic printr-o fabuloasă abilitate de a-i face să se simtă importanţi. Obama e un om pus la balamaua istoriei. Un eveniment epocal.
Dar un Obama nu e mai mult decît un Căpitan Ahab la tinereţe. Dimensiunea lui colosală cere cu disperare un Moby Dick.
Moby Dick pentru Obama al nostru poate fi Mutu. De fapt, nu există Moby Dick, există doar Ahab şi ireprimabila căutare a absolutului. Mutu îşi are şi el Moby Dick-ul lui, dar ăla e un alt roman, un pic mai gros. Acum Răzvan e subiectul. Un subiect fierbinte. Mutu a fentat meciul cu Ungaria, apoi a apărut, s-a explicat, a convins. Umil în raport cu naţionala, mîndru cînd a venit vorba de cheta publică. Mutu e alt animal istoric care ştie să hipnotizeze. A scăpat însă din buzunarul ascuns cîteva cuvinte care au căzut cu zgomot pentru cine a avut urechi să audă. “Meciul cu Ungaria era unul uşor, nu era nevoie de mine”. Au! Aceasta e coada abia mijită a balenei. Răzvan, urcat pe valul marelui entuziasm, poate să se prefacă, discret, că n-a văzut, că n-a auzit. Dar acesta n-ar mai fi Ahab.
Va fi o luptă, nu-i nevoie să fie şi vizibilă. O luptă care nu se poate termina ca în fotbal, la egalitate. Cineva va pleca învins, ceea ce nu cheamă un deznodămînt necesar dramatic de astă data. Marinarul şi mamifera vor putea vîna în continuare în aceleaşi ape, dar apele nu vor mai fi aceleaşi. E distractiv cum toată lumea încearca să ascundă această confruntare, şi e firesc în acelaşi timp. Dar nimeni să nu se păcălească: e destinul naţionalei în joc. Într-un fel, lucrurile sînt aşezate minunat, ca într-o poveste de demult: Răzvan trebuie să dezlege ghicitoarea Mutu înainte de a salva prinţesa.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu