Decebal Rădulescu: Fraţii Becali sînt pe lîngă subiect cînd îl atacă pe Răzvan Lucescu în scandalul Mutu-Tamaş

Noul scandal de la echipa naţională, în care Mutu şi Tamaş sînt protagoniştii principali, se mută în ţară pe spinarea lui Răzvan Lucescu. Ciudat. Foarte ciudat. Fraţii Becali sînt cei care consideră că de escapada celor doi vinovat e fostul selecţioner. Care e legătura? Numai cei doi o ştiu! Pare că impresarii încearcă să pună pe o pistă falsă întîmplarea din San Marino, încercînd să arunce scandalul în cîrca antrenorului Rapidului.

Cei doi fraţi, Victor şi Ioan, fac o greşeală imensă. Îşi pierd din credibilitatea pe care o mai aveau cînd îl atacă pe Răzvan. Ce se întîmplă azi la echipa naţională n-are nici o legătură cu Răzvan Lucescu. Ba, mai mult, Răzvan Lucescu a luat atitudine într-un fel, în momentul în care s-a izbit de un aşa subiect. Deocamdată, Piţurcă tace. De ce tace Piţurcă?

Victor şi Ioan fac o greşeală mai ales atunci cînd primul afirmă că “indisciplina asta e de pe vremea lui Răzvan Lucescu”. N-are nici măcar un sîmbure de adevăr în ceea ce spune. Pentru că tocmai Răzvan a fost cel care, de cînd e Mutu la echipa naţională, a avut tăria să ia măsuri împotriva jucătorului. Paradoxal, în urmă cu cîteva luni, Victor Becali era cel care înfiera atitudinea riguroasă a lui Răzvan, susţinîndu-l pe Mutu în urma plecării acestuia din cantonament de după meciul din Serbia.
Şi Victor, şi Ioan ştiu bine că n-au dreptate în cazul de faţă. Numai că războiul lor e altul. Cel cu Mircea Lucescu. Răzvan a picat aiurea în poveste şi trebuie să încaseze. Nemeritat. Pentru că Victor Becali n-are dreptate nici cînd spune că “bine că a plecat Răzvan că ne duceam în ultima grupă valorică”. Aţi uitat meciul cu Bosnia de la Bucureşti, domnule Becali!
Acum totul depinde de Piţurcă. Simte ca la poker selecţionerul, ca la ruletă, numărul cîştigător. Şi acesta e 10 de data asta, adică Adrian Mutu. Ştie că el e salvarea echipei naţionale, el e cel mai bun. Şi e! Mutu e cel mai bun fotbalist român, orice s-ar spune. Avem nevoie de el.

Acum depinde de Piţurcă. Să vedem dacă Piţurcă vrea să piardă potul cel mare. Joacă pe numărul 10 sau fără el. Dacă e prima variantă, cîştigă probabil prin rezultatele echipei, dar adio credibilitate în faţa jucătorilor sau a suporterilor, a tuturor. Dacă merge pe a doua variantă, îşi face o superimagine. Dar rămîne cu ea. Pentru că fotbalişti în “naţională” nu mai are.

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com