Publicaţia italiană Guerin Sportivo consideră că parcursul Cesenei în noul sezon al Serie A va fi influenţat decisiv de atacantul român.
”Cesena va încerca să repete miracolul de anul trecut, când s-a salvat de la retrogradare. Dincolo de un jucător sau de altul, principalul argument al bianconerilor va fi Adrian Mutu. De jocul său şi de pofta lui de gol va depinde salvarea Cesenei. În ciuda deselor probleme create în afara gazonului, românul rămâne un fotbalist de calitate”, a scris Guerin Sportivo.
Adrian Mutu va disputa primul meci oficial pentru Cesena pe 28 august, când formaţia ”căluţului de mare” va întâlni Atalanta Bergamo în deplasare, în prima etapă din sezonul 2011-2012 al Serie A.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu