Mutu şi Tamaş au lipsit peste 6 ore din cantonamentul naţionalei, Piţi simţindu-i suspect de obosiţi la antrenamentul de marţi dimineaţă. “N-a fost o întîmplare, totul s-a derulat după un plan bine pus la punct”, a explicat o sursă GSP, detaliind că fotbaliştii au dispărut pe blat din hotel printr-o magazie aflată în spatele stabilimentului! Selecţionerul a demarat imediat o anchetă şi a aflat amănuntele unui film de aventuri, Gazeta intrînd în posesia declaraţiei scrise pentru Piţurcă de către un angajat român al hotelului. “Declar că luni seară, în jurul orelor 23:30 - 23:34, mă aflam în holul hotelului, zis şi lobby, unde serveam în linişte o cafea. Brusc, am simţit nevoia să ies la toaletă, aşa că m-am deplasat natural în grădina din spatele incintei. În timp ce mă aflam lîngă copac am auzit nişte zgomote suspecte dinspre magazie. M-am apropiat în linişte, observînd în încapere două siluete care traversau magazia în beznă. Menţionez că nu bîjbîiau, fapt care m-a făcut să cred că sînt profesionişti, respectiv nu se află la prima traversare a unei incinte pe întuneric. Cel din faţă a pătruns în viteza pe partea dreaptă, a driblat cu eleganţă două trepte, după care a sărit peste un raft ieşit în întîmpinare, evitînd în ultimul moment un sac cu cartofi sprijinit neglijent de o masă pe care a depăşit-o năucitor. Se vedea de la o poştă că e atacant! Următorul a parcurs aceeaşi distanţă cu capul sus, în salturi succesive şi foarte atent la fault. În magazie se aflau mai multe lăzi, cîteva mese şi aproximativ 10 rafturi dispuse în sistemul 4-3-3. Într-o clipă de neatenţie s-a dezechilibrat, dar colegul a venit imediat la dublaj, rezolvînd situaţia fără ca cineva să se accidenteze. În acel moment am vrut să dau alarma, mai exact să chirăi, dar am realizat că nu sînt hoţi cînd cei doi au început să vorbească. Între ei a avut loc următorul dialog: - Bă, Adi, eşti sigur că p-aici e?
- Stai, mă, unde te duci?
- Haha, lasă-l pe Gore, zi de ce n-a vrut să meargă piticu ăla de Torje cu noi.
După voce şi expertiză mi-am dat seama imediat că e vorba de Briliantu. RESPECT!”
- Da, mă, ce dracu! Cînd făceam io d-astea tu nici nu ştiai să te legi la ghete.
- Dă-te mă-n basca mea, să zici că eşti în ofsaid!
- Să mi-o iei în mînă, să zici că e henţ!
- Taci, bă, că poate ne-aude nea Piţi! E diabolic ăsta.
- Şi daca ne-aude, ce? Spunem că ni s-a făcut foame şi căutam nişte conserve.
- Pe-ntuneric?
- Nu, pe raft. Băda prost eşti!
- Da, frăciuc, vedea-m-ai la Chelsea! Servus, te-am pupat, la revedere!
- Nicaieri, am zis vorba lu Gore.
- Care Gore?
- Ăla în care s-a încarnat Jack Spintecătoru, să moară West Brom dacă te mint cu ceva!
- E fricos, dă-l dreaq!
- I-auzi! Vine!
- Cine?
- Vine, vine Borcea cu spartaniiii, fuge toţi miliardariiiiiii…
- Bine băăăăă…
- Şi mai are-un singur dooooor, Liga Campionilooooor…
- Haha, atenţie la lăzile alea de bere!
- Nu e bere, sînt castraveţi.
Vineta Pētersone
Acum 5 ani
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu