Atacantul român a refuzat oferta mai avantajoasă a celor de la Kuban Krasnodar pentru că soţia lui nu vrea să plece din Florenţa.
Ruşii de la Krasnodar erau gata să-i ofere lui Mutu un salariu la fel de mare ca şi cel avut la Fiorentina, plus prime de instalare şi diferite bonusuri. Şeicii de la Al-Ain au fost şi ei interesaţi de „Briliant”. Mai mult, şi Galatasaray l-a pus pe Mutu pe o listă de priorităţi. Piteşteanul nu va ajunge însă la niciuna dintre aceste echipe, dintr-un motiv anunţat de „ring” încă din luna ianuarie: refuzul soţiei de a se muta din Florenţa. Consuelo Mutu se declară îndrăgostită de oraşul toscan, acolo unde – împreună cu Adrian – deţin atât o casă, cât şi un restaurant. Tocmai de aceea, rămânerea în Italia s-a transformat într-o prioritate pentru fotbalistul de 32 de ani.
Cesena, opţiunea ideală
În condiţiile menţionate, transferul la Cesena a fost varianta ideală pentru familia Mutu. Chiar dacă nu va câştiga la fel de mulţi bani ca la Fiorentina, Adrian va fi destul de aproape de familie (Florenţa este la doar 200 km distanţă), iar lipsa presiunii rezultatelor va reprezenta un avantaj pentru român. Cesena este o echipă modestă, care a terminat precedenta ediţie Serie A pe locul 15 şi are ca obiectiv în sezonul viitor evitarea retrogradării. Tocmai de accea, venirea lui Mutu este văzută ca un prim pas în reconstrucţia echipei.
5 sezoane a fost legitimat Adrian Mutu la Fiorentina, între 2006 şi 2011.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu