Adrian Mutu, Ilie Năstase şi Alina Dumitru au devenit cetăţeni de onoare ai oraşului Buşteni (Prahova), primăria oferindu-le, pe lângă titlu, şi un teren de 500 de metri pătraţi, iar Mutu urmează să primească diploma şi trofeul de cetăţean de onoare miercuri, în cadrul unei ceremonii.
Potrivit primarului oraşului Buşteni, Emanoil Savin, Consiliul Local a acordat, în cadrul unei şedinţe care a avut loc luni, titlul de cetăţean de onoare sportivilor Adrian Mutu, Ilie Năstase şi Alina Dumitru.
Acordarea acestui titlu presupune, de asemenea, ca fiecare dintre cei trei să primească un teren de 500 de metri pătraţi în staţiunea Buşteni, teren pus la dispoziţie de autorităţile locale.
Primarul Emanoil Savin a declarat pentru MEDIAFAX că Adrian Mutu va primi diploma şi trofeul de cetăţean de onoare în cadrul unei ceremonii care va avea aloc miercuri după-amiază, la Buşteni, evenimentul fiind urmat de o petrecere desfăşurată la hotelul deţinut de către familia edilului.
Primarul din Buşteni a precizat că la ceremonia de miercuri nu vor fi prezenţi Ilie Năstase şi Alina Dumitru, întrucât aceştia nu se află în ţară. Cei doi vor primi diploma şi trofeul de cetăţean de onoare în cadrul unei ceremonii care va fi organizată, cel mai probabil, în 14 iulie.
Potrivit lui Emanoil Savin, Lucian Bute, Adrian Diaconu, campionul la bob Ion Panţuru, soprana Angela Gheorghiu, precum şi Cornelia şi Lupu Rednic sunt cetăţeni de onoare ai oraşului Buşteni, fiecare dintre ei primind terenuri în staţiune.
Savin a spus că ideea de a acorda titluri de cetăţean de onoare i-a venit la începutul anilor 1990, când a vizitat Italia şi văzut că la Capri foarte multe vedete au case pentru că au primit de la autorităţile locale terenuri, această metodă fiind un mod de promovare a acelei regiuni.
Sursa: Mediafax
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu