Oficialii Cesenei sunt în al nouălea cer după ce l-au achiziţionat pe Mutu. Şi suporterii apreciază transferul: site-ul clubului a fost blocat după ce a fost anunţată vestea cea mare. O echipă mică, dar cu planuri mari. Şi în centrul lor, Mutu. "A fost visul nostru interzis. Ştiam că va fi greu să-l aducem. Era un lux pentru noi, pentru că e un campion. L-am vrut din ianuarie. Era un cadou pe care preşedintele a vrut să-l facă tuturor fanilor Cesenei. Timpul ne va arăta dacă alegerea noastră a fost una câştigătoare", a dezvăluit Lorenzo Minotti, directorul Cesenei, imediat după acontarea "Briliantului". "L-am convins cu alte argumente, nu cele financiare", a mai spus fostul oficial şi cunoscut al lui Mutu din perioada Parma. Aluzie la salariul mai mic al atacantului român faţă de perioada Fiorentina. Cadoul a fost primit cu entuziasm de suporterii Cesenei. Anunţul oficial al transferului lui Mutu a "rupt" site-ul Cesenei. Dacă de obicei pe site intrau în medie 2.500 de vizitatori, joi, între orele 18:00 şi 00:00 a fost accesat de 9.000! A mai egalat un record Massimo Ficcadenti a fost tehnicianul cu care Cesena s-a salvat de la retrogradare sezonul trecut. Deşi a petrecut 50% din timp în zona fierbinte, la final a încheiat pe 15, cu 43 de puncte, şapte peste Sampdoria, primasub linie. Formula de joc a fost una ofensivă pe hârtie, 4-3-3, dar lipsa jucătorilor de calitate, mai ales la mijloc, a afectat eficienţa sistemului gândit de Ficcadenti. Cei trei atacanţi (Giaccherini, Jimenez şi Bogdani) au marcat 24 din cele 38 de goluri (medie de un gol pe meci), dar multe reuşite au fost rodul unor creaţii personale. Au lipsit baloanele eficiente servite din linia a doua. Excepţia s-a numit Marco Parolo, jucător care i-a atras atenţia şi lui Prandelli (o selecţie în martie). Arhitectul noii Cesena nu va fi însă Ficcadenti, care şi-a reziliat contractul pe cale amiabilă, după ce i-a salvat pe "căluţii de mare" de la retrogradare. Mister-ul lui Mutu e Marco Giampaolo, dorit la un moment dat şi în Ghencea. Giampaolo a condus-o în prima jumătate a sezonului trecut pe Catania, dar s-a despărţit de sicilieni după ce n-a obţinut rezultate prea bune. 2 milioane de euro (salariu plus bonusuri) va câştiga Mutu la Cesena pe sezon. Adică 20 la sută din bugetul pe care alb-negrii îl au prevăzut pentru salarii Patronul, aproape de-o seamă cu Mutu Mutu a lăsat familia Della Valle şi Florenţa pentru Igor Campedelli (foto, 37 de ani) şi Cesena. Noul patron, cu doar cinci ani mai în vârstă decât Mutu, are afaceri în turism şi construcţii şi e un împătimit al fotbalului. În tinereţe, Campedelli a evoluat pe la câteva echipe de amatori, iar fratele său, Nicola, e un fost internaţional de tineret al Italiei. Originar din Cesena, Igor Campedelli a reuşit să preia echipa de suflet în 2007, când Cesena era la un pas de faliment. E omul care a susţinut promovarea din 2010, cel care l-a vrut pe Mutu încă din ianuarie şi care l-a pus acum pe "Briliant" în centrul noului său proiect. Un tip care nu se teme însă să-şi exprime punctul de vedere, chiar şi când nu e pe placul fanilor. În februarie, după o serie de rezultate negative, când ultraşii Cesenei cereau imperativ demiterea lui Ficcadenti, Campedelli le-a spus pas. Şi a avut dreptate. Ulterior, Cesena şi-a revenit şi s-a salvat de la retrogradare. Mutu e cadoul de împăcare cu fanii. "Sunt foarte fericit că fac parte din acest proiect şi sper să nu dezamăgesc", Adrian Mutu, atacant Cesena
Mutu este la a şasea echipă de Serie A din carieră, după Inter Milano, Hellas Verona, Parma, Juventus şi Fiorentina. E un record pe care în acest secol l-au mai bifat doar trei fotbalişti: Appiah, acum coechipier cu internaţionalul român, Makinwa şi Budan.
2 sezoane (plus unul cu drept de prelungire) e durata înţelegerii dintre Mutu şi Cesena
Vineta Pētersone
Acum 5 ani
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu