Adrian Mutu (32 de ani) poartă haine şi bijuterii scumpe chiar şi într-o zi obişnuită. Aşa s-a întâmplat şi luni seară, când l-a vizitat la stadionul Dinamo din Bucureşti pe boxerul Lucian Bute, care se pregăteşte pentru meciul din 9 iulie cu francezul Jean-Paul Mendy.
Adrian Mutu a sosit la stadionul Dinamo la bordul uneia din maşinile sale, un Porsche Cayenne în valoare de 65.000 de euro, condusă de un prieten. "Briliantul" era echipat cu pantaloni trei sferturi, tricou alb, cămaşă bleu şi tenişi, ţinută cu nimic ieşită din comun la prima vedere. Cu toate acestea, hainele şi bijuteriile atacantului Fiorentinei nu sunt tocmai ieftine. Cele trei piese de îmbrăcăminte, marca Dooa, costă 200 de euro, iar încălţările din piele marca Philippe Model fac 250 de euro!
La ţinuta casual, Mutu a asortat verigheta cu diamante de 3.000 de euro, pe care o poartă din 2005, anul căsătoriei cu frumoasa Consuelo, şi un ceas Audemars Piguet, model Royal Oak Offshore Rose Gold, în valoare de 23.000 de euro. Una peste alta, cu excepţia automobilului, hainele, tenişii şi bijuteriile afişate de "Briliant" luni seară, în timpul vizitei la sala de pregătire a lui Lucian Bute, valorează 26.450 de euro! O avere pentru un român obişnuit.
«Briliantul», comparat cu regizorul Mel Gibson
Analizând transferul său la Cesena, site-ul serieaweekly.com l-a comparat pe Adrian Mutu cu Roman Polanski şi cu Mel Gibson, doi celebri regizori de film: "Te poţi bucura de munca lui Roman Polanski, ştiind că regizorul a fost acuzat de viol? Ar trebui sabotate filmele lui Mel Gibson din cauza bigotismului său? Fanii Cesenei au aceeaşi dilemă. Va fi uitat trecutul zbuciumat din viaţa privată a lui Adrian Mutu dacă el va marca goluri pentru noua lui echipă?".
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu