Directorul sportiv al clubului Genoa, Stefano Capozucca, a declarat, joi, pentru violanews.com, că gruparea genoveză nu se gândeşte în acest moment la achiziţionarea atacantului român al echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu.
Presa italiană a scris că Genoa este interesată de achiziţionarea lui Adrian Mutu, deoarece îl va ceda pe egipteanul Stephan El Shaarawy la formaţia AC Milan. Genoa a mai încercat să-l achiziţioneze pe internaţionalul român în perioada de transferuri din iarnă.
De asemenea, clubul Cesena a anunţat pe site-ul oficial că a întrerupt tratativele pentru transferul atacantului Adrian Mutu, divergenţele economice dintre cele două părţi fiind prea mari.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu