Naşul lui Adrian Mutu, Nicu Gheară, este optimist în ceea ce priveşte viitorul atacantului la Cesena. Transferul "Briliantului" este comparat cu cel al lui Gică Hagi la Galatasaray, acolo unde "Regele" a avut parte de cea mai bună perioadă a carierei.
"E o echipă care era la retrogradare, vor să se întărească. Transferul este comparabil cu cel al lui Hagi la Galatasaray, transfer realizat când românul avea tot 31 de ani. Pe la cluburile la care jucase nu a dat randament cum a făcut-o în Istanbul.
Turcii au câştigat cupe, campionate, cu Hagi acolo. Aşa se poate întâmpla şi în cazul lui Mutu.
Din moment ce l-au luat pe Adrian înseamnă că aspiră mult mai sus şi ţintesc primele 5-6 locuri în serie A. E profesionist, are experienţă şi condiţie fizică, şi din punct de vedere mental este bine, a revenit după ce a pierdut 9 luni. Organismul cere meciuri odată cu avansarea în vârstă.
Fiorentina l-a lăsat să plece pentru că nu-i mai putea suporta salariul. Cesena îi poate oferi cam aceiaşi bani", a spus Nicu Gheară la Sport.ro.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu