După Galatasaray şi Kuban Krasnodar, Cesena ar sparge şi ea puşculiţa pentru a-l transfera pe „Briliant”. Oferta echipei italiene nu este însă pe placul lui Mutu.
Deşi nu se numără printre forţele financiare din Serie A, Cesena e dispusă la un efort uriaş pentru a obţine semnătura lui Adrian Mutu. Astfel, conform presei italiene, gruparea romagnolă i-ar da patru milioane de euro net atacantului român, cu condiţia ca acesta să vină gratis de la Fiorentina.
Nu este vorba însă de salariul stagional al românului, ci de valoarea totală a unui contract ce s-ar întinde până în 2014. În linii mari, Mutu ar fi de acord cu această sumă, dar nu şi cu durata înţelegerii, dorind ca cele patru milioane de euro să se împartă la maximum doi ani.
Până acum, varianta rămânerii la Fiorentina pare cea mai avantajoasă pentru Mutu, care ar câştiga în sezonul următor 2,8 milioane de euro. Galatasaray i-a oferit 2,6 milioane de euro, iar Kubanul lui Dan Petrescu 2 milioane şi un avion particular la dispoziţie.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu