Viitorul lui Adrian Mutu este incert, singur fiind doar faptul că Fiorentina vrea cu orice preț să scape de el. Dat ca și transferat, la un moment dat, la Kuban Krasnodar, fotbalistul român de 32 de ani este dorit în Italia de modesta Cesena, care îi propune un contract până în 2014 și un salariu anual de 2 milioane de euro. Piteșteanul ar fi vrut să meargă la arabi, dar a cerut o căruță de bani. Adrian Mutu a fost solicitat de antrenorul Cosmin Olăroiu la Al-Ain, în Emiratele Arabe Unite, dar atacantul a avut pretenții exagerate, susțin apropiați ai fotbalului în care plata se face în petrodolari. Mutu mai are un an de contract cu gruparea din Toscana, iar suma de transfer fixată de italieni este de 7 milioane de euro! „Mutu a cerut un salariu de 5 milioane de euro. În plus, suma lui de transfer de la Fiorentina este de 7 milioane de euro. Atât cer italienii pe el. Ar fi costat foarte mult, iar arabii n-au fost de acord. Cannavaro câștigă în Dubai, la Al-Ahli, 3 milioane de euro net pe sezon și este un fost campion mondial, iar Mutu, care nici măcar n-a participat la vreun turneu final de Campionat Mondial, să ia mai mult decât el? Arabii nu mai aruncă banii în stânga și-n dreapta, așa cum făceau odinioară”, susține un impresar implicat în tranzacții în fotbalul arab.
Vineta Pētersone
Acum 5 ani
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu