Se retrage Mutu de la naţională?

Naţionala va fi privată de cel mai valoros jucător la partida amicală de miercuri, contra Ungariei. Oficial, Briliantul a declarat forfait din cauza unei răceli puternice pe care a contractat-o, dar ziarul Ring aduce în discuţie o ipoteză halucinantă. Deranjat de atitudinea FRF faţă de problemele sale legate de suma de 17 milioane pe care trebuie să i-o plătească lui Chelsea, atacantul se gândeşte la retragere.


Pe perioada vacanţei, Mutu a dat în repetate rânduri asigurări că va onora convocarea pentru partida de la Budapesta, dar, odată anunţată decizia TAS, Briliantul a anunţat că s-a accidentat.
Jurnaliştii publicaţiei sus-menţionate susţin că atacantul este vizibil afectat de faptul că nu este sprijinit de Federaţie, iar declaraţia lui Lupescu: "Nu Mutu are nevoie de ajutor în ţara asta", a fost bomboana de pe colivă. Mai mult, conform unor apropiaţi ai internaţionalului, acesta se gândeşte foarte serios să nu mai onoreze pe viitor o eventuală convocare.
În singurul comunicat de presă pe care Mutu l-a dat pe tema acestui scandal, acesta a ţinut să le mulţumească tuturor celor care l-au sprijinit, dar nu a menţionat nicio persoană din cadrul FRF.
P.S. Surse ... surse si iar surse ... dar nimic concret. Eu nu cred ca Mutu se va retrage de la echipa nationala.

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com