"Mutu poate apela la o instanţă superioară, dar toate cazurile asemănătoare au fost respinse!"

Preşedintele TAS, Mino Auletta, a declarat, la postul italian Radio Blu, că avocaţii lui Adrian Mutu pot face apel la o instanţă superioară în cazul deciziei privind conflictul cu Chelsea Londra, însă a menţionat că aproape toate cazurile au fost respinse până în prezent, informează violaplanet.it.


"Pentru avocaţii lui Adrian Mutu există posibilitatea să apeleze la o autoritate superioară. TAS este un organism de drept privat elveţian, deasupra căruia e Tribunalul Federal Elveţian. Până în prezent, în alte 50 de cazuri, exceptând un mic detaliu de formă, toate recursurile au fost respinse. Nu spun că va fi mereu aşa, însă aşa a fost până acum. Ştiu că există discuţii între Chelsea şi Mutu, dacă vor să ajungă la un acord, TAS nu va interveni. Mutu, în recurs, a încercat să reamintească faptul că nu era un jucător din Uniunea Europeană şi a menţinut aceeaşi linie şi înainte. Juventus? Indiferent de tribunal, acesta trebuie să judece cazul după elementele aduse, nu poate să se implice în alte elemente. Dacă Mutu are ceva de spus în privinţa acestui aspect, poate începe o acţiune în acest sens", a declarat Auletta.
Preşedintele TAS a făcut referire şi la suma de peste 17 milioane de euro pe care Mutu va trebui să o dea clubului Chelsea. "Sumă prea mare? TAS nu a făcut altceva decât, după un atentă considerare şi motivare, să confirme suma instanţei precedente. Cererea iniţială a clubului Chelsea era mai mare de 22 de milioane de euro, iar în acest caz există cifre care se referă la parametrii şi valoarea jucătorului", a afirmat Auletta.

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com