Adrian Mutu a aflat că are viaţa în leasing. Nu maşina Ferrari, ci toate maşinile, plus casele, iahtul şi toate câştigurile din fotbal pe mulţi ani de acum încolo. Tribunalul de Arbitraj Sportiv a decis că Mutu trebuie să plătească echipei Chelsea fix 17.173.990 de euro.
Doar ultimele patru cifre din şirul ăsta zornăitor ar băga în sperieţi un om obişnuit. Mutu nu e un om obişnuit, dar nici măcar el nu poate dribla opt cifre la rând. Speranţa şi recursul recursului mor ultimele, dar până atunci ar trebui să se pregătească să trăiască pe credit. Nu prea e vorba de credit financiar, ci mai mult de credit moral.
Dar ce sprijin moral îi oferă oamenii de fotbal din România? Gigi Becali zice că nu-i dă un euro, dar îi oferă o şmecherie ieftină: în contractul său nu scria că n-are voie să consume cocaină. Nici în contractul cu Fiorentina nu scrie că n-are voie să le dea una în cap celor care îi dau astfel de sfaturi, dar, probabil, Mutu n-o va face.
Victor, vărul lui Gigi, spune că, dacă i-ar fi rămas impresar, Mutu n-o păţea. Cu alte cuvinte, îmi pare bine că ai luat ţeapă. Mircea Sandu, probabil, în calitate de preşedinte al Federaţiei, îl învaţă o mică evaziune fiscală – totul trecut pe numele soţiei, verilor, cui s-o găsi, bilanţul aranjat în acte şi o rată de 1.000 de euro pe lună, ca să plătească naibii datoria în 2000 de ani.
Alţii se vaită că Mutu, la banii ăştia, a cumpărat cea mai scumpă liniuţă de praf alb din istorie şi îi înjură pe englezi. Aşa o fi, dar ce vină are Chelsea că a putut să-l prindă de nas?
În acest scandal, nu discutăm dacă Mutu e vinovat sau nu, ci preţul pe care trebuie să-l plătească. Şi, fără să scoată un ban din buzunar, decarul Naţionalei a achitat deja prima rată: vede şi el câţi „prieteni“ din România nu dau un eurocent pe necazurile sale.
Doar ultimele patru cifre din şirul ăsta zornăitor ar băga în sperieţi un om obişnuit. Mutu nu e un om obişnuit, dar nici măcar el nu poate dribla opt cifre la rând. Speranţa şi recursul recursului mor ultimele, dar până atunci ar trebui să se pregătească să trăiască pe credit. Nu prea e vorba de credit financiar, ci mai mult de credit moral.
Dar ce sprijin moral îi oferă oamenii de fotbal din România? Gigi Becali zice că nu-i dă un euro, dar îi oferă o şmecherie ieftină: în contractul său nu scria că n-are voie să consume cocaină. Nici în contractul cu Fiorentina nu scrie că n-are voie să le dea una în cap celor care îi dau astfel de sfaturi, dar, probabil, Mutu n-o va face.
Victor, vărul lui Gigi, spune că, dacă i-ar fi rămas impresar, Mutu n-o păţea. Cu alte cuvinte, îmi pare bine că ai luat ţeapă. Mircea Sandu, probabil, în calitate de preşedinte al Federaţiei, îl învaţă o mică evaziune fiscală – totul trecut pe numele soţiei, verilor, cui s-o găsi, bilanţul aranjat în acte şi o rată de 1.000 de euro pe lună, ca să plătească naibii datoria în 2000 de ani.
Alţii se vaită că Mutu, la banii ăştia, a cumpărat cea mai scumpă liniuţă de praf alb din istorie şi îi înjură pe englezi. Aşa o fi, dar ce vină are Chelsea că a putut să-l prindă de nas?
În acest scandal, nu discutăm dacă Mutu e vinovat sau nu, ci preţul pe care trebuie să-l plătească. Şi, fără să scoată un ban din buzunar, decarul Naţionalei a achitat deja prima rată: vede şi el câţi „prieteni“ din România nu dau un eurocent pe necazurile sale.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu