În tentativă de a-şi arăta nevinovăţia legat de scandalul de dopaj în care este implicat, Adrian Mutu primeşte o mână de ajutor de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului Argeş.
Reprezentanţii instituţiei susţin că fotbalistul depistat dopat cu sibutamină pe 10 şi 20 ianuarie poate reclama produsul de slăbit care l-a băgat în belea la OPC. Asta în contextul în care pastilele de slăbit pe care le-a luat au fost cumpărate de mama sa, Rodica Mutu, de la o farmacie din Piteşti. „Adrian Mutu poate reclama la OPC produsul. Dacă se dodeveşte că are dreptate şi că pe prospectul pastilelor nu era menţionată sibutamina, poate pune o mare problemă în instanţă. Asta îl va ajuta în procesul care va stabili dacă este sau nu vinovat de consum de substanţe interzise pentru sportivi”, a declarat, ieri, Magda Tofan, director interimar la Inspectoratul Regional privind Protecţia Consumatorului Argeş. Până acum, însă, nimeni din familia fotbalistului crescut de FC Argeş nu a formulat vreo plângere în acest sens la OPC Argeş. „Deocamdată, nu am primit nici o reclamaţie din partea familiei lui Adrian Mutu. Îi sfătuiesc să facă acest demers, pentru că au numai de câştigat”, a precizat directoarea Magda Tofan. Altfel, părinţii lui Adrian Mutu rămân în continuare tăcuţi în aşteptarea verdictului final. De partea cealaltă, însă, agentul jucătorului, Victor Becali, a precizat deja că avocaţii vor invoca în proces faptul că în prospectul medicamentului luat de fotbalistul Fiorentinei nu se specifica prezenţa vreunei substanţe interzise.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu