CAZUL SIBUTRAMINA. Starul de la Fiorentina este marcat de scandalul în care a intrat după ce fost prins dopat. Un coleg ne-a dezvăluit că românul suferă teribil.
Găsit dopat cu sibutramină de două ori în zece zile, fotbalistul român Adrian Mutu a ales să se ascundă de lume până la aflarea sentinţei în cazul său, prevăzută a se pronunţa în decursul lunii viitoare.
Mai mult, în ultimele două săptămâni, jucătorul de la Fiorentina, care riscă o suspendare între trei luni şi patru ani, n-a lăsat să-i răzbată trăirile pe care le încearcă în aceste zile zbuciumate, neavând, deocamdată, nicio reacţie publică.
Atitudinea defensivă i-a fost dictată de avocaţi (unul este italianul Paolo Rodella, care l-a susţinut şi la TAS, în litigiul cu Chelsea). Reprezentanţii săi i-au pregătit acum o apărare în care şi ei şi-au cenzurat declaraţiile. Totodată, acţiunile „Bri liantului” au oscilat în acest răstimp.
Iniţial, el şi-a căutat liniştea în sânul echipei, deşi antrenorul Cesare Prandelli îi dăduse câteva zile libere, încadrându-se benevol în programul Fiorentinei (mai puţin la acţiunile oficiale, fiindcă este suspendat de Comitetul Olimpic Italian). Ulterior, Mutu şi-a modificat strategia, nemaivenind la antrenamente. Au apărut zvonuri că Mutu ar fi plecat ba în Sardinia, ba în America, unde are o proprietate la Miami.
„Mi-a părut rău de el”
EVZ a reuşit să smulgă o reacţie concludentă de la unul dintre cei cu care fotbalistul a intrat în contact în această perioadă. În cele două zile în care s-a aflat alături de colegii de echipă, Mutu a părut un om dărâmat, speriat de perspectiva că şi-ar putea încheia cariera la 31 de ani. Unul dintre cei care l-au văzut cu moralul la pământ este colegul său Lorenzo De Silvestri.
„Mi-a părut rău de Mutu când l-am reîntâlnit ultima oară. L-am văzut plângând în vestiar! Lăcrima! Sunt convins că toţi vor cădea de acord că a fost de bunăcredinţă când a luat acel me dicament şi că n-a vrut să trişeze. Dacă se antrenează cu grupul? L-am văzut o singură dată pe margine, la un antrenament”, a spus fundaşul adus de la Lazio.
Va fi audiat de procurori
Mutu mai are de aşteptat până când va afla cum se va încheia ca zul său. Fiindcă n-a cerut efectuarea contraexpertizei, procedurile s-au simplificat, iar timpul de aşteptare s-a redus semnificativ. Jucătorul urmează să se prezinte, în curând, în faţa procurorilor antidoping, pentru a-şi prezenta apărarea.
„Adi nu plânge chiar aşa de uşor. Nu e genul lui să plângă. Are tot ce-i trebuie în viaţă. E băiat frumos, are maşină, are casă...” NICU GHEARĂ, naşul lui Adrian Mutu
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu