Echipa unei televiziuni din Peninsulă s-a aflat, săptămâna trecută, în România, unde a strâns mărturii pentru un documentar dedicat fotbalistului Adrian Mutu.
Italienii încearcă să-i cosmetizeze imaginea internaţionalului român Adrian Mutu, fotbalistul echipei Fiorentina. Mutu e într-o criză teribilă de imagine după ce fost prins dopat cu sibutramină. Din acest motiv, Mutu şi-a dat acceptul ca viaţa sa să devină subiectul unui documentar filmat la Piteşti.
În acest moment, Mutu e suspendat pe termen nelimitat de către forurile sportive italiene, urmând ca, în zilele următoare, cazul său să fie luat în discuţie.
Mesajul din vestiar
Itinerariul echipei de televiziune s-a axat pe oraşul Piteşti, urbea în care Adrian Mutu a crescut. Italienii care filmează pentru documentarul cu Adrian Mutu în rol principal au stat de vorbă cu părinţii fotbalistului, dar şi cu oamenii care i-au influenţat cariera acestuia.
Peninsularii au zăbovit o perioadă îndelungată în preajma antrenorului Mihai Ianovschi, "părintele" adoptiv al lui Mutu, cel care l-a avut pe starul Fiorentinei sub supraveghere timp de un deceniu.
Jurnaliştii au ţinut să filmeze vestiarul în care se schimba Mutu în vremea junioratului, terenul de antrenament, stadionul "Nicolae Dobrin" şi să afle cât mai multe amănunte picante din copilăria acestuia.
La intrarea în vestiarul Şcolii de fotbal "Leonte Ianovschi", aflată în curtea stadionului "Nicolae Dobrin", acolo unde în care în urmă cu mai bine de un deceniu Adrian Mutu se echipa, italienii au descoperit un citat din Helenio Herrera, celebrul tehnician argentinian al lui Inter Milano din anii ' 70, cel care a pus în aplicare, în premieră, temutul "Catenaccio".
"Fotbalistul nu se naşte. El se formează şi se perfecţionează prin exerciţiu şi studiu perseverent. Este, deci, hotărâtor ca un copil sau junior înzestrat să aibă şansa să intre sub îndrumarea unui tehnician, producător de performeri", acesta e citatul din Helenio Herrera, aflat deasupra unşii, pe care generaţii de copii ai Şcolii de Fotbal "Leonte Ianovschi" din Piteşti l-au citit şi l-au învăţat pe de rost. Ianovschi le-a mărturisit italienilor că e fan Helenio Herrera de ani buni.
Cadou de la Mutu
"Le-am arătat o fotografie cu Mutu, la 17 ani, încadrat de doi jucători, într-o fază de joc. I-am întrebat dacă ştiu cine sunt cei doi adversari. N-au ştiut, aşa că i-am lămurit. Unul e Liuboslav Penev, celălalt Claude Makelele. Amândoi jucau la Celta Vigo atunci când Argeşul a întîlnit echipa spaniolă în Cupa UEFA. După ani buni, Mutu şi Makelele s-au întâlnit la Chelsea. Ce destin", a povestit, pentru evz.ro, Mihai Ianovschi.
Tehnicianul a dezvăluit că, deşi trece prin momente dificile, Adrian Mutu i-a trimis zilele trecute din Italia o pereche de ghete personalizate, destinate celui mai bun copil de la Şcoala "Leonte Ianovschi" din Piteşti, ca motivaţie. "Am convenit să-i facem cadou ghetele unui copil de 14 ani, Adrian Iamandi. Acesta le-a probat, dar a constatat că îi sunt mici. A renunţat cu greu la ele. Culmea, ghetele au ajuns în cele din urmă la un jucător mai mare decât Iamandi, fundaşul stânga Alexandru Dumitrache, de la grupa 1994. Ştiţi cât contează astfel de gesturi pentru un copil? Enorm", a spus Ianovschi.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu