„E anormal ca Mutu să fie considerat recidivist”

Luni începe procesul lui Adrian Mutu. Fostul internaţional Gică Popescu consideră că procurorii n-au de ce să-l judece aspru pe „Briliant”.


Fostul internaţional Gheorghe Popescu militează ca Adrian Mutu să fie judecat fără a se ţine cont de situaţia din 2004, de la Chelsea, când a fost prins dopat cu cocaină. Audierile lui Mutu în cazul „Sibutramina” vor începe luni, sentinţa urmând să fie anunţată pe 20 martie.
„Nu are nicio legătură ceea ce s-a petrecut atunci, la Chelsea, cu ceea ce s-a întâmplat acum, la Fiorentina. Am susţinut asta şi sunt de partea lui. I s-ar face o nedreptate dacă i s-ar da mai mult decât pedeapsa minimă, pe care trebuie totuşi să o primească, pentru că rămâne gestul în sine, acela de a lua o pastilă fără să consulte un medic. Eu zic că faptele sunt deja destul de clare şi îi pot fi favorabile lui Adi, în cele din urmă. Eu nu am mai vorbit cu el în ultima vreme, fiindcă nu suntem în relaţii atât de apropiate, dar îl cunosc şi ştiu că este în stare să revină foarte repede la forma sportivă în care se afla înainte de izbucnirea scandalului”, ne-a declarat „Baciul”, fost impresar al „Briliantului”.
„Nu ne descurcăm fără el la naţională”
Popescu este de părere că prima reprezentativă a României va intra într-un punct mort fără Mutu: „Rămân la părerea că este esenţial să îl avem pe Adrian Mutu la echipa naţională. Nu cred că ne descurcăm fără el şi fără Cristi Chivu. Şi aşa nu e normal să stăm doar în doi jucători... Dacă selecţionerul este însă de altă părere , este problema lui ”.
Întors la începutul acestei săptămâni din vacanţa petrecută alături de familie în Republica Dominicană, Mutu urmează să fie audiat luni, la Roma, de un procurorul al Comitetului Olimpic Italian. Durata suspendării depinde de modul cum procurorul va judeca acest caz, şi anume dacă îl va considera pe Mutu recidivist sau nu.
Scapă doar cu o lună?
Potrivit cotidianului italian „La Nazione”, există zvonuri care susţin că procurorul de caz nu va lua în considerare şi episodul din 2004, când Adrian Mutu a fost depistat pozitiv cu cocaină. „I se va imputa faptul că nu a informat medicul echipei faptul că a luat pilule pentru slăbit”, notează italienii.
Conform ziariştilor din Peninsulă, după audierea care va avea loc la începutul săptămânii viitoare, Mutu ar putea primi doar o lună de suspendare şi va putea reintra imediat pe teren, deoarece nu are drept de joc de pe 28 ianuarie.
Ieri după-amiază, românul a asistat la antrenamentul Fiorentinei, condus de antrenorul Cesare Prandelli.
Nu are nicio legătură ce s-a întâmplat la Chelsea, în 2004, cu ceea ce s-a petrecut acum la Fiorentina. Îl susţin pe Adi.“ - GICĂ POPESCU, fost internaţional român

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com