Adrian Mutu, care a fost suspendat noua luni, dupa ce a fost depistat pozitiv cu sibutramina, a fost pus pe lista de transferuri, a anuntat, joi, agentia italiana de presa Ansa.
"Fiorentina a decis: Adrian Mutu este pe lista de transferuri, chiar daca internationalul roman mare are doi ani de contract cu gruparea italiana, pana in 2012. In aceste zile, directorul sportiv Pantaleo Corvino a fost clar: «Mutu a facut o mare greseala. Vom discuta cu Prandelli (n.r. - antrenorul Cesare Prandelli), insa un lucru este sigur: viitorul Fiorentinei se numeste Stevan Jovetici»", scrie sursa citata.
Si site-ul calciomercato.com scrie, joi, ca Adrian Mutu va pleca de la Fiorentina.
"Acum s-a sfarsit. Este inutil sa ne mai ascundem dupa deget. Adrian Mutu si Fiorentina se vor separa. Daca cineva mai avea dubii, acestea au fost risipite de Pantaleo Corvino, care a spus ca viitorul echipei se numeste Stevan Jovetici. Cu alte cuvinte, la revedere "Il Fenomeno» si postului sau de titular", scrie calciomercato.com.
Directorul sportiv al clubului AC Fiorentina, Pantaleo Corvino, a declarat, miercuri seara, ca Adrian Mutu, caruia i-a fost redus salariul cu 50 la suta, trebuie sa constientizeze daunele produse dupa ce a fost suspendat noua luni pentru dopaj. "Mutu trebuie sa constientizeze daunele produse. Decizia in privinta viitorului sau o vom lua impreuna cu antrenorul Cesare Prandelli. Dar in viitor ii vom da mai mult credit lui Jovetici", a spus Corvino.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu