El ne-a mărturisit că îi plac româncele, dar şi că nu a ieşit deloc până acum într-un club din România. A început să practice sportul rege la vârsta de zece ani şi a visat încă de mic să ajungă un fotbalist consacrat.
A jucat la echipa de juniori a Fiorentinei, iar de câteva luni este legitimat la FC Snagov, echipă care activează în Liga a II, a cărei preşedinte este Anamaria Prodan.
Nepotul lui Mutu se antrenează în orice condiţii
Michael Perez are 19 ani, provine din Republica Dominicană şi a devenit celebru după ce a mărturisit că este nepotul lui Adrian Mutu.
Mai exact, este fiul uneia dintre surorile soţiei "Briliantului", Consuelo. Puştiul se antrenează de câteva luni cu divizionara B şi aşteaptă cu nerăbdare să primească toate actele care să îi permit să joace în partidele oficiale.
Nepotul lui Mutu locuieşte în căminul clubului de fotbal din Snagov şi rareori pleacă de acolo.
Şi-a făcut deja prieteni în rândul coechipierilor şi nu exclude posibilitatea de a-şi face o iubită aici: "M-am acomodat cu mâncarea, cu felul de a fi al vostru, al românilor. Anamaria m-a ajutat mult să mă integrez, la fel şi Laurenţiu. Îmi petrec timpul liber citind, învăţând cuvinte în limba română, vorbind cu familia şi prietenii din Republica Dominicană. Femeile din România sunt foarte frumoase, poate în timp îmi voi găsi o prietenă. Acum mă ocup doar de fotbal, vreau să ajung la fel de talentat ca unchiul meu, Adrian ", a declarat Michael pentru Click!.
Deşi se află de câteva luni în România puştiul nu a dat încă piept cu viaţa de noapte, mărturisindu-ne că nu a fost în nici un club din România până acum. Zilele următoare, fotbalistul va fi supus unui test de către psihogul echipei.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu