Mutu, între 7 luni şi 1 an

Procurorii Agenţiei Italiene Antidoping au solicitat o suspendare de un an a lui Mutu, dar avocaţii românului speră ca sancţiunea să fie de cel mult 7-8 luni.

După 81 de zile de aşteptare, cazul "Sibutramina" a ajuns la final. Atacantul Fiorentinei a fost descoperit cu substanţe interzise în corp la 28 ianuarie 2010, fiind suspendat imediat din toate competiţiile.

Au urmat audierile preliminarii şi adunarea probelor, Mutu bazându-şi apărarea pe faptul că a fost de bună-credinţă şi că nu cunoştea efectul nociv al pastilelor pe care le-a luat.


"Un an în afara terenului!", au cerut procurorii antidoping italieni, fără să ia în calcul precedentul "Chelsea".

Pornind de la această propunere se vor derula audierile finale de azi, programate în jurul prânzului în Sala Campionilor din Palatul Bonifati (n.r.: din cadrul Comitetului Olimpic Italian).

Evident, avocaţii "Briliantului" nu au renunţat să spere într-o pedeapsă de câteva luni, care să-i permită reluarea cât mai rapidă a activităţii.

"Viitorul său depinde de perioada de suspendare", au spus apropiaţii fotbalistului, inclusiv fraţii Giovani şi Victor Becali.

Decizia de azi va avea caracter irevocabil, singura instanţă de apel fiind Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Varianta optimistă: 7 luni

Cum perioada de suspendare se va calcula începând cu data de 28 ianuarie 2010, Mutu va putea să joace din nou într-un meci oficial la finalul lunii august, adică exact atunci când este programat startul unei noi ediţii din campionatul Italiei.

În acest caz, Fiorentina are două variante: de a-l păstra pe român în lot sau de a accepta în vară o ofertă de transfer avantajoasă.

Varianta pesimistă: 1 an

E dificil de preconizat efectul unei asemenea situaţii, însă cea mai plauzibilă variantă pare să fie rezilierea amiabilă a contractului cu Fiorentina.

Astfel, ca jucător liber, "Briliantul" îşi va putea găsi mai uşor o echipă, iar clubul "viola" se va elibera de plata unui salariu consistent.

Adi Mutu mai are contract până în vara lui 2012, câştigând 2,5 milioane de euro pe stagiune.

sursa

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com