Nori negri pentru Mutu la Fiorentina! Clubul vrea să-i reducă salariul cu 50%!

Pe lângă suspendarea de nouă luni dictată de CONI, cazul "Sibutramina" aduce şi alte prejudicii fotbalistului român Adrian Mutu.

Potrivit celor de la Gazzetta dello Sport, Fiorentina intenţionează să reducă cu 50 la sută salariului atacantului pe perioadă suspendării, urmând ca o decizie finală să fie luată într-o întrunire al şefilor clubului viola ce va avea loc pe 1 mai.

"Clubul din Florenţa ar putea să-i micşoreze salariul cu 50 la sută de acum şi până la 29 octombrie (n.r - data la care îi expiră suspendarea lui Mutu), dar această problemă şi altele vor fi abordate la începutul lunii mai, după meciul împotriva lui AC Milan (n.r. - 1 mai). În acele zile, şi din acele zile, într-o întâlnire între Corvino, Andrea Della Valle, Cognigni, Mencucci şi antrenorul Prandelli vor fi puse negru pe alb planuri tehnice. Deci, şi situaţia lui Mutu", notează cotidianul italian în ediţia de miercuri.

Cotidianul peninsular mai notează că Mutu s-ar fi destăinuit unor prieteni spunându-le că nu intenţionează să părăsească Fiorentina.

"«Mă simt dator Florenţei şi echipei Fiorentina». Mutu a spus acest lucru prietenilor săi. A spus acest lucru cu o dublă dezamăgire: faptul că a primit o sancţiune mai mare decât s-ar fi aşteptat şi că a trebuit să lase la greu o echipă ce încearcă să prindă pe final un loc în Liga Europa. Adrian Mutu nu vrea să plece de la Florenţa", notează sursa citată.

Cota de piaţa a lui Mutu a scăzut considerabil

Jurnaliştii de la cotidianul italian adaugă că există şi posibilitate unei plecări a atacantului român, la finalul acestui sezon, în cazul în care şi antrenorul Cesare Prandelli va părăsi pe AC Fiorentina în această vară, iar una din variante ar fi Manchester City. "Din iulie 2008 preţul lui Mutu a scăzut: de la 18 milioane de euro la 5 - 6 cât este în acest moment. Echipele interesate de jucătorul român? Arabii de la Al-Saad, Fenerbahce şi, mai presus de toate, Manchester City, cea mai probabilă destinaţie în cazul unei despărţiri de Florenţa. Totuşi, Mutu se simte dator echipei din Florenţa, iar restul va fi discutat la acea reuniune de la începutul lunii mai", a completat publicaţia citată.

Atacantul Adrian Mutu a fost suspendat, luni, nouă luni de tribunalul antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian (CONI), după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină.

2,2 milioane de euro este salariul în prezent, la Fiorentina.

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com