Adrian Mutu a vorbit pentru prima data despre posibilitatea ca Tănase să preia din 2010 tricoul cu numărul 10 al naţionalei de fotbal. "Briliantul" spune că mijlocaşul Stelei ar putea fi urmaşul său, dar îi transmite acestuia că mai întâi trebuie să-şi demonstreze valoarea la Steaua şi abia apoi să devină un adevărat lider şi la naţională.
"E un jucător de mare talent. M-aş bucura pentru el să ajungă noul număr zece al naţionalei, în viitor. Deocamdată trebuie să se impună la Steaua, să dovedească acolo că are valoare şi, dacă va reuşi asta, atunci va putea spera să joace cu numărul zece pe spate la naţională", a declarat Mutu pentru Sport.ro."Am promis că revin la Dinamo şi o voi face!"
Atacantul Fiorentinei şi-a reafirmat ataşamentul faţă de clubul de la care a făcut pasul spre Serie A, Dinamo Bucureşti. Mutu a promis în trecut că nu va "pune ghetele în cui" înainte să mai evolueze cel puţin un sezon în "Ştefan cel Mare" şi acum le transmite fanilor dinamovişti că nu are de gând să-şi încalce promisiunea."Da, am promis că mă voi întoarce la Dinamo înainte să îmi închei cariera şi mereu mă ţin de promisiuni. Nu ştiu când se va întâmpla, dar cu siguranţa voi mai juca unul, două sezoane la Dinamo", a mai spus Mutu pentru Sport.ro.

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu