Andrea Della Valle s-a înfuriat pe Mutu pentru neglijenţa în scandsalul dopingului şi că astfel Fiorentina a rămas descoperită cu mici şanse de a transfera pe cineva în loc.
Negru de supărare. Aşa a ieşit aseară, după mai bine de patru ore de discuîii cu Cesare Prandelli şi alţi oficiali ai clubului, Andrea Della Valle, unul dintre fraţii patroni ai Fiorentinei. La Nazione a aflat că ex-preşedintele Violei a aruncat în cursul reuniunii cuvinte foarte grele la adresa romanului, "a ţipat la adresa lui în stilul în care o face un părinte autoritar cu copilul ce greşeşte". Aceeaşi sursă susţine că Della Valle i-a transmis atacantului prins dopat că este ultima greşeală. "Mutu a făcut prea multe tîmpenii şi superficiliatatea lui ne costă scump".
Aluzia e evidentă la faptul că în ultmele zile de mercato din ianuarie, cluubl toscan a rămas descoperit, obligîndu-l pe directorul sportiv Pantaleo Corvino să se dea peste cap ca să ia un jucător de valoare, fără să facă investiţii importante. Ofiicialul viola a fost şi el la Milano vineri şi abia seara a revenit la sentimente mai bune faţă de Mutu, cerîndu-şi scuze pentru o declaraţie dată la nervi joi seara, "cînd ai un mort în casă, nu te gîndeşti cum să-l înlocuieşti ci cum să-l faci să mai trăiască". Şi Corrvino, şi Della Valle lasă oficial însă impresia că vor să-l ajute pe Mutu să iasă cît mai ieftin din tot scandalul de doping, ca să nu-şi distrugă complet investiţia făcută în atacantul de 31 de ani.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu