Libertatea: De aici a venit otrava pentru Mutu

Libertatea a găsit farmacia din care au fost cumpărate pastilele pe care le-a luat atacantul român
După ce Adrian Mutu (31 de ani) a fost depistat pozitiv cu sibutramină şi a fost suspendat provizoriu, familia acestuia i-a luat apărarea, asumându-şi vina: “Mi-am nenorocit băiatul, pentru că eu i-am dus pastilele în Italia”, ne-a declarat, alaltăieri, Rodica, mama fotbalistului. De remarcat că pilulele fuseseră cumpărate de Laura, sora lui Adi, de la o farmacie de pe Calea Floreasca, din Bucureşti.

Libertatea a găsit farmacia de unde Laura, sora lui Adrian Mutu, a cumpărat “Capsula de slăbit”. Respectivele pilule au ajuns în Italia prin Rodica, mama atacantului Fiorentinei. Acum, fotbalistul îşi pregăteşte apărarea pornind de la faptul că aceste capsule “magice”, care ar conţine sibutramină, sunt vândute ca produs 100% natural. Reporterii ziarului nostru au stat de vorbă cu farmacista care i-a vândut Laurei “Capsula de slăbit”: “E adevărat, Laura Mutu a cumpărat de la noi, în octombrie sau noiembrie, anul trecut, «Capsula de slăbit». Din câte îmi amintesc, a luat două folii a câte şase pastile fiecare. După părerea mea, şansele ca acest produs să conţină sau să fie contaminat cu sibutramină sunt nule. El e comercializat în farmacii ca produs 100% natural şi doritorii îl pot procura fără reţetă de la medicul de familie”, ne-a declarat farmacista Mihaela Manolache.
«Grăsimea e boală curată»
Atacantul român de 31 de ani susţine, pe site-ul de socializare Facebook, că are nevoie de linişte pentru a-şi pregăti apărarea, care să dovedească tuturor că nu este vinovat.
Adrian Mutu a refuzat să dea orice declaraţii presei, începând de joi du- pă- amiază, când Comitetul Olimpic Italian (CONI) a anunţat, sec, că l-a depistat pozitiv la sibutramină. “Briliantul” a decis să reacţioneze, în schimb, pe site-ul de socializare Facebook. “Unele momente în viaţă nu pot fi descrise în cuvinte. Tot ce se va lămuri este că nu sunt vinovat. Am nevoie de linişte pentru a-mi pregăti apărarea”, este mesajul postat de fotbalistul de 31 de ani. În plus, Gazzetta dello Sport pretinde că Mutu le-ar fi mărturisit colegilor de la Fiorentina următoarele: “Sunt în stare de şoc! Nu am făcut nimic rău”. Pe de altă parte, Rodica, mama lui Mutu, ne-a dezvăluit că “Briliantul” era preocupat de aspectul său fizic încă din copilărie: “Avea mereu senzaţia că-i plinuţ şi era disperat să slăbească. Şi acum, la maturitate, dacă pune o jumătate de kilogram pe el, intră în panică. Spunea că e boală curată un centimetru de grăsime în plus”.
Fără salariu pe durata suspendării
Presa italiană susţine că Adrian Mutu nu va fi plătit de Fiorentina pe durata suspendării care i se va aplica. Dacă va primi o interdicţie de a juca fotbal de doi ani şi jumătate, “Briliantul” nu va mai încasa nici un cent din salariul de 5 milioane de euro pe care îl mai are de primit până în vara lui 2012, când îi expiră contractul.
Comparat, în glumă, cu un mort
Pantaleo Corvino, directorul sportiv al Fiorentinei, a dezvăluit că Adrian Mutu este disperat din cauza noului scandal în care este implicat. Întrebat dacă are în vedere transferarea altui atacant, care să suplinească absenţa “Briliantului”, oficialul clubului a răspuns ironic: “Este posibil să mai aducem pe cineva, dar, pe de altă parte, când ai un mort în casă, nu îl schimbi cu altul”.



«Capsula de slăbit conţine sibutramină»
Graţiela Vâjâială (63 de ani), preşedinta Agenţiei Naţionale Anti-Doping, a dezvăluit că pastilele de slăbit, aşa-zis naturiste, consumate de Adrian Mutu au fost analizate, anul trecut, de specialiştii instituţiei pe care o conduce. Rezultatele au relevat că produsul era contaminat cu sibutramină, fiind retras ulterior din farmacii.
Pe prospectul pastilelor de slăbit sunt indicate numai ingrediente naturale, dar conform Graţielei Vâjâială, acestea conţin şi sibutramină. “Produsul «Capsula de slăbit » a fost analizat, anul trecut, de Agenţia Naţională Anti-Doping şi s-a descoperit că este contaminat în mod sigur cu sibutramină. Testele au fost extrem de amănunţite, de aceea s-a şi recurs la oprirea vânzării acestor pastile în farmacii. Rezultatele nu pot fi puse la îndoială, deoarece, pe lângă testele de la Bucureşti, efectuate într- un laborator acreditat WADA (n.r. - World Anti-Doping Agency), am cerut un test şi la Gent, în Belgia, la DoCoLab Universiteit. Orice farmacie care comercializează acest produs nu este în regulă”, ne-a declarat Graţiela Vâjâială.
Ea a atras însă atenţia că fotbalistul Fiorentinei este răspunzător de toate substanţele îngurgitate. “Acest fapt nu-l scuză cu nimic pe Mutu, pentru că, în conformitate cu regulamentul antidoping internaţional, un sportiv e direct răspunzător de toate substanţele care se găsesc în corpul său în momentul prelevării probelor. După părerea mea, el poate primi cea mai mică sancţiune, dar nu poate fi iertat întru totul”, a conchis şefa antidopingului românesc.
Autorităţile au retras 10.400 de cutii cu astfel de pastile
La jumătatea anului trecut, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a dispus sechestrarea şi retragerea de pe piaţă a unui număr de 10.403 cutii cu produsul “Capsula de slăbit”, ca urmare a unui test făcut de Agenţia Federală Belgiană pentru Siguranţa Lanţului Alimentar, prin care s-a descoperit că acest supliment natural conţine sibutramină - un derivat din amfetamină, care inhibă pofta de mâncare. Totodată, în conformitate cu normele europene, sibutramina este o substanţă interzisă în suplimentele alimentare. “Capsula de slăbit” a fost importată în România din China, produsul fiind comercializat în ţara noastră de firma SC Arp Farm SRL din comuna Murani, judeţul Timiş. (Nicolae Oprea)



"Am luat şi eu pastilele acestea de slăbit, dar am renunoeat. Sper ca Mutu să nu fie suspendat dintr-o prostie" Monica Roşu, fostă gimnastă.
"Am luat acelaşi tip de pastile ca Adi Mutu. S-a întâmplat acum 4-5 luni, dar eu am luat doar jumătate de cutie. Am renunţat la ele pentru că mă simoeeam rău" Ana Maria Prodan, impresar sportiv
"Acum un an, am încercat şi eu «Capsula de slăbit». Am luat doar 3-4 zile şi am renunţat pentru că m-am simţit foarte rău. Mă durea capul, vomitam şi eram slăbită" Catinca Roman, designer vestimetar


Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com