Mutu e recidivist! În 2004 a stat 7 luni pentru consum de cocaină

Adrian Mutu a fost prins dopat cu sibutramină, dar aceasta nu este prima ispravă de acest gen. Jucătorul de 31 de ani a fost depistat pozitiv cu cocaină în 2004, pe cînd era la Chelsea, cu zece zile înaintea unui meci al naţionalei cu Cehia.



Atacantul român consumase substanţa în intervalul 28-30 septembrie, într-o perioadă în care nu se afla în graţiile tehnicianului de atunci al lui Chelsea, Jose Murinho.
Supărat că atacantul român, alături de alţi doi colegi, Scott Parker şi Carlo Cudicini, au absentat nemotivat de la pregătire, antrenorul portughez a ordonat un test antidoping, în cantonamentul echipei.
Mutu a venit în România pentru meciul cu Cehia, pe 1 octombrie 2004, ignorînd solicitările lui Mourinho de a rămîne la Londra, şi a petrecut din nou alături de Daniel Pancu şi Adrian Iencsi la clubul "Office", după meci.
Pe 12 octombrie s-a aflat că testul Mutu a ieşit pozitiv, impresarul jucătorului, Ioan Becali, fiind anunţat personal de Jose Mourinho de acest lucru. Desfiinţat de suporteri şi conducători, Mutu a fost suspendat 7 luni din orice activitate profesionistă, timp în care venit în România unde s-a pregătit alături de Dinamo Bucureşti, antrenată la acea vreme de Ioan Andone.
După ispăşirea suspendării, vîrful român a semnat cu Juventus, însă a urmat o perioadă teribilă prin tribunale, Chelsea cerînd daune în valoare de 17 milioane de euro! TAS a anulat însă decizia, suspendînd amenda lui Adrian Mutu, în octombrie 2009.

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com