Despre puterea lui Mutu de a reveni când toţi îl cred terminat sau definitiv terminat se scrie regulat. Consecvenţa cu care el îşi creează situaţii limită din care să iasă te face să te întrebi cum ar fi arătat cariera lui în condiţiile în care totul ar fi fost normal: fără excese, fără suspendări, fără scandaluri. Probabil că nu ar mai fi fost el.
Comportamentul, răutatea pozitivă pe care o are acum şi atitudinea cu care intră pe teren meci de meci la Fiorentina fac din el un exemplu în adevăratul sens al cuvântului. De un Mutu din acesta ar avea nevoie România şi nu ar exista nimeni care măcar să se gândească să nu îl convoace. Ştim că el şi Fiorentina au acum un interes comun. E aproape sigur că de la vară se vor despărţi. Calculul e simplu, un fotbalist de 31 de ani vrea să prindă un ultim contract avantajos, iar un club nici mare, nici mic, cu o politică salarială mai degrabă moderată, are tot interesul să câştige spre 10 milioane de euro din vânzarea vedetei sale. Cred în experienţa, informaţiile şi feelingul editorialiştilor italieni care au scris despre o discuţie între Prandelli şi Mutu în care primul l-a motivat: „Dacă începi 2010 aşa cum ştiu că poţi, mă ajuţi şi pe mine, te ajuţi şi pe tine. Câteva luni în care să rămâi concentrat numai pe fotbal, atâta îţi cer”. Rezultatul? Cinci goluri în patru meciuri şi o formă nebună. La vară e clar că Adi va ajunge undeva unde va câştiga spre 4 milioane de euro. Poate Manchester City, poate în Rusia, poate în Emirate… Şi? Ce va fi după? Mi-aş dori să existe un om cu puterea de convingere a lui Prandelli care să îi spună: „Mai ai doi-trei ani de jucat. Vino la naţională cu zâmbetul pe buze, priveşte-ţi colegii în ochi, cere-le scuze pentru cum te-ai comportat până acum cu ei! Antrenează-te, fii liderul lor şi trage-i după tine! Fii pozitiv! Fă ce ştii tu mai bine, joacă fotbal!”
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu