Cariera lui Mutu a început şi se încheie sub semnul substanţelor interzise. A pozitului negativ. La FC Argeş, la Dinamo, la Chelsea, la Juventus, acum la Fiorentina. Destinul a făcut ca peste tot pe unde a trecut să se discute despre această problemă.
Recunoscut pentru tupeul său nebun care l-a ajutat enorm în carieră, Mutu s-ar putea vedea „răpus” tocmai de faptul că s-a crezut deasupra a tot şi a toate.
Pare imposibil de crezut ca la acest nivel să te „dopezi”cu un medicament pe care doctorul Drăgan îl caracterizează o „relicvă”. Să iei o nebunie care îţi taie pofta de mâncare şi să te sinucizi fotbalistic. Cum să nu întrebi înainte de a băga în gură o pastilă dacă ai voie? Când te ştii cu musca pe căciulă, când ai un ditamai scandal pe cap şi posibil o datorie de aproape 20 de milioane de euro tot din cauza inconştienţei…Din prostie, din ignoranţă, din greşeală…Tot aia e! Nu avea voie să facă asta. E păcat şi bine ar fi să fie reversibil ceva în tot acest nou scandal, dar foarte probabil e sfârşitul.Nu s-a respectat pe el, nu şi-a respectat meseria, talentul. A crezut că înzestrările native sunt totul şi că nu mai are nevoie de nimic altceva. A căutat scurtături şi înlocuitori exact în momentele în care trebuia să arate atitudine. A fentat prea mult şi prea des în afara terenului, a mers până la limită pe ideea: „Eu sunt Mutu! Nu mi se poate întâmpla nimic!”.
Fotbalistic, România e pe cale să piardă un jucător cum nu e altul. Îl pierdusem oricum mai de mult, dacă e să ne luăm după decizia neexprimată vreodată de Răzvan Lucescu. Acum câteva zile, după două goluri, dă Doamne să nu fi fost ultimele, a fost un titlu: „Alo, Răzvan?!”. Între timp, situaţia a balansat iar. Ironia nu îşi mai are rostul… Selecţionerul a anticipat corect, şi valul de presiuni la care a fost supus s-a dovedit a fi furtună într-un pahar cu apă. Răzvan a avut dreptate. Păcat, şi mai ales păcat de Mutu. De fotbalistul Mutu.
Recunoscut pentru tupeul său nebun care l-a ajutat enorm în carieră, Mutu s-ar putea vedea „răpus” tocmai de faptul că s-a crezut deasupra a tot şi a toate.
Pare imposibil de crezut ca la acest nivel să te „dopezi”cu un medicament pe care doctorul Drăgan îl caracterizează o „relicvă”. Să iei o nebunie care îţi taie pofta de mâncare şi să te sinucizi fotbalistic. Cum să nu întrebi înainte de a băga în gură o pastilă dacă ai voie? Când te ştii cu musca pe căciulă, când ai un ditamai scandal pe cap şi posibil o datorie de aproape 20 de milioane de euro tot din cauza inconştienţei…Din prostie, din ignoranţă, din greşeală…Tot aia e! Nu avea voie să facă asta. E păcat şi bine ar fi să fie reversibil ceva în tot acest nou scandal, dar foarte probabil e sfârşitul.Nu s-a respectat pe el, nu şi-a respectat meseria, talentul. A crezut că înzestrările native sunt totul şi că nu mai are nevoie de nimic altceva. A căutat scurtături şi înlocuitori exact în momentele în care trebuia să arate atitudine. A fentat prea mult şi prea des în afara terenului, a mers până la limită pe ideea: „Eu sunt Mutu! Nu mi se poate întâmpla nimic!”.
Fotbalistic, România e pe cale să piardă un jucător cum nu e altul. Îl pierdusem oricum mai de mult, dacă e să ne luăm după decizia neexprimată vreodată de Răzvan Lucescu. Acum câteva zile, după două goluri, dă Doamne să nu fi fost ultimele, a fost un titlu: „Alo, Răzvan?!”. Între timp, situaţia a balansat iar. Ironia nu îşi mai are rostul… Selecţionerul a anticipat corect, şi valul de presiuni la care a fost supus s-a dovedit a fi furtună într-un pahar cu apă. Răzvan a avut dreptate. Păcat, şi mai ales păcat de Mutu. De fotbalistul Mutu.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu