Adi, pe cine ţineai în braţe?

Săptămanalul Ziarul a intrat in posesia unor fotografii compromiţătoare pentru Adrian Mutu (31 de ani), datand din perioada cantonamentului efectuat de echipa naţională în SUA, în mai 2006. “Briliantul” a fost surprins distrându-se în compania unor puştoaice, în condiţiile în care soţia sa, Consuelo, trebuia să nască de pe o zi pe alta.

După ce selecţionerul Răzvan Lucescu a lăsat să se înţeleagă, recent, că nu-l va mai convoca pe atacantul Fiorentinei din cauza dezinteresului acestuia vizavi de naţională, imaginea “Briliantului” poate fi afectată de o nouă dezvăluire. Săptămânalul Ziarul a intrat în posesia unor fotografii, care datează din mai 2006, când tricolorii au efectuat un stagiu de pregătire în Statele Unite ale Americii. În condiţiile în care nu trecuseră decât 10 luni de la căsătoria cu frumoasa Consuelo, Mutu a fost surprins petrecând o noapte întreagă într-un restaurant, în compania mai multor femei şi a unui bărbat. După ce a consumat câteva pahare cu vin roşu, starul naţionalei a devenit foarte bine-dispus şi s-a pozat alături de două însoţitoare pe care le ţinea, tandru, de şolduri.




La câteva zile i s-a născut prima fetiţă


Cel mai probabil, petrecerea a continuat în locuinţa unuia dintre cheflii, pentru că în una dintre fotografii Mutu este aşezat pe scaun, într-o bucătărie, unde ţine în braţe o femeie care se hlizeşte la aparatul de fotografiat. De reţinut că toate acestea se petreceau cu mai puţin de o lună înainte de naşterea primei sale fetiţe, Adriana Lea, eveniment care a avut loc pe 11 iunie 2006.
A comis-o şi la meciul cu Serbia
Adrian Mutu a provocat un scandal asemănător şi în toamna anului trecut. Cu trei zile înaintea meciului cu Serbia (0-5), “Briliantul” a fost surprins de fotoreporterii Libertăţii petrecând până la ora 3.00 dimineaţa, în compania dinamovistului Adrian Cristea şi a două femei. După eşecul de la Belgrad, Mutu a părăsit lotul fără să-l anunţe pe selecţionerul Răzvan Lucescu şi s-a dus la Novi Sad, unde a fost surprins alături de Ratko Buturovici, un controversat afacerist sârb.
Piţurcă l-a exclus din lot
Atitudinea pe care Adrian Mutu a avut- o pe toată durata turneului din 2006 (22-30 mai) l-a determinat pe selecţionerul de atunci, Victor Piţurcă, să-l excludă din lot. Dincolo de faptul că pierdea nopţile la petreceri, “Briliantul” l-a contrazis pe antrenor în timpul unui meci şi l-a ameninţat pe secundul Ştefan Iovan că îl dă afară de la naţională.

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com