10 fără felicitări

Adrian Mutu a implinit 31 de ani cu o eficacitate superioara lui Dobrin, Hagi sau Balaci la echipa nationala. In schimb, "Briliantul" sta catastrofal la numarul de trofee castigate.


Mutu a intrat în ultima fază a carierei sale cu un palmares care nu se ridică la nivelul notorietăţii. Primul şi unicul titlu din carieră a venit chiar la ultimul său an în România, când a jucat pentru campioana Dinamo în turul ediţiei 1999-2000 a Ligii I. Au urmat Inter Milano, Verona şi Parma, echipe care au stat departe de trofee în acea perioadă.
Adrian a părăsit Italia pentru Anglia, unde Chelsea se pregătea să intre în cei mai buni ani din istoria clubului. La primul sezon cu Mutu, londonezii au terminat pe doi, pentru ca în stagiunea următoare să încoroneze campioni. Era primul titlu cu Mourinho, însă atacantul român a apucat să joace doar două meciuri înainte să fie concediat din cauza consumului de droguri.
Campion temporar
Mult mai dureroasă a fost experienţa cu Juventus. A jucat 31 de minute în sezonul 2004-2005 pentru italieni, cât să fie inclus în festivitatea de premiere. În anul următor, Juve a reuşit să ia din nou titlul. Era 2006, şi pentru prima oară în carieră Mutu contribuise la câştigarea unui trofeu. Bucuria a ţinut până la startul scandalului Calciopoli, în urma căruia lui Juventus i s-au retras titlurile din 2005 şi 2006. Aflat în al patrulea sezon la Fiorentina, Mutu rămâne doar cu titlul câştigat alături de Dinamo în 2000, când a jucat doar în tur
Suspiciuni federale
Faptul că Mutu a petrecut la puţine ore după eşecul rușinos de la Belgrad (0-5) cu unul dintre cei mai influenţi și mai controversaţi oameni din fotbalul din Serbia şi purtarea sa dinaintea meciului au ridicat semne de întrebare în cercul echipei naţionale.
Personaje importante din anturajul echipei naţionalei privesc cu scepticism revenirea lui Mutu printre tricolori şi din cauza comportamentului jucătorului la meciul cu Serbia. "Adi a făcut câteva glume referitoare la posibilitatea ca tricolorii să o lase mai moale cu Serbia. Nu au fost deloc gustate", povesteşte o sursă din anturajul echipei.
După zdrobitoarea înfrângere de la Belgrad, jucătorul a plecat direct de la stadion pentru a petrece alături de Ratko Buturovic, unul dintre cei mai influenţi preşedinţi de club din Serbia.
Pentru cei implicaţi, explicaţia dată de fotbalist a părut cel puţin ciudată: "Am avut alte treburi cu un avocat. A fost ceva legat de afaceri. Am ajuns la unu şi jumătate acolo, unde mă aşteptau impresarul meu şi avocatul", a caracterizat Mutu întâlnirea cu Buturovici.
"Eu consider meciul cu Serbia ca fiind unul nefericit! Atât pentru Mutu, cât şi pentru colegii săi din acea partidă. A fost un accident!" - Ionuţ Lupescu, director general al FRF
67 de meciuri a jucat Adrian Mutu până acum pentru echipa naţională a României
29 de goluri a înscris Mutu pentru echipa naţională dintr-un total de 67 de meciuri
4 titluri de "Cel mai bun fotbalist român" se regăsesc în palmaresul lui Adrian Mutu
2 turnee finale are în palmares Adrian Mutu, ambele la Campionatul European, ediţiile 2000 şi 2008


Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com