Adi Mutu a greşit grav atât înainte, cât şi după partida pierdută sâmbătă de tricolori, 0-5 cu Serbia, la Belgrad, iar suporterii şi coechipierii l-au condamnat prompt pentru lipsa de respect. Adevărata problemă rămâne însă starea catastrofală în care a ajuns fotbalul românesc după două decenii în regimul Mircea Sandu.
Marele vinovat pentru situaţia fără ieşire în care se află naţionala este, fără dubii, preşedintele FRF, omul care a confiscat puterea în august 1990 şi al cărui unic scop pare să fi fost, în tot acest timp, conservarea sistemului.
Naţionala nu mai înseamnă nimic
După 20 de ani, Mircea Sandu domnește peste o ruină. Baza materială e catastrofală, performanţele lipsesc cu desăvârşire, campionatul intern e sfâşiat de corupţie, scandaluri şi haos, legile nu sunt respectate, violenţa s-a revărsat în stradă. Naţionala, emblema şi mândria românilor altădată, nu mai înseamnă nimic. Absenţa oricărui program pe termen mediu şi lung de creştere a copiilor şi juniorilor ne-a adus într-o situaţie unică în istoria de 87 de ani a naţionalei: nu mai există fotbalişti tineri de perspectivă!
Scandal alimentat de federali
Despre tot acest dezastru, etalat în întreaga sa grozăvie la Belgrad, unde lipsa de clasă a României a ieşit la iveală prin contrast cu ambiţioasa echipă a Serbiei, nu s-a vorbit aproape deloc.
Atenţia opiniei publice s-a concentrat asupra lui Mutu. Comportamentul său lipsit de orice urmă de respect faţă de colegi, suporteri şi antrenori l-a transformat rapid în ţinta ideală. Iar conducerea federală (la care s-a alăturat, surprinzător, şi antrenorul tricolorilor), încântată de direcţia pe care a luat-o discuţia, a încurajat discret scandalul.
Pionii sacrificaţi
Cazul Mutu 2009 seamănă însă, dacă privim în urmă, cu altele apărute - ce "coincidenţă"! - periodic, după fiecare eşec de proporţii.
Noiembrie 2001
Ratarea calificării la Mondiale, pentru prima oară după 12 ani glorioşi, a dus la demisia selecţionerului Gică Hagi. "M-am simţit trădat de Mircea Sandu", avea să povestească Hagi. "Regele", principalul vinovat pentru eşecul din barajul cu Slovenia, a fost însă singurul care a plătit.
Martie 2003
Înfrângerea suferită acasă, 2-5 cu Danemarca, în preliminariile Euro 2004, a însemnat sacrificarea unui fotbalist-simbol pentru România. Gică Popescu, aflat atunci spre finalul carierei, a fost arătat cu degetul. "Baciul" și-a încheiat traseul la naţională, iar Mircea Sandu a scăpat din nou.
Septembrie 2003
Ratarea calificării la turneul final al Europenelor din 2004, după un 2-2 dramatic la Copenhaga, cu Danemarca, i-a prilejuit lui Mircea Sandu o tiradă violentă împotriva lui Lennart Johansson, șeful UEFA. Forul continental a fost acuzat că a asmuţit arbitrii asupra noastră, "Naşul" spunând că "le-a fost frică să nu se spargă Carlsbergul în ei", aluzie la faptul că producătorul danez de bere era sponsor al turneului final.
Noiembrie 2004
După 1-1 la Erevan, cu Armenia, în preliminariile Mondialelor din 2006, a venit rândul selecţionerului Anghel Iordănescu să fie aruncat peste bord. Ulterior, toate eşecurile din acea campanie au fost puse în cârca lui Iordănescu.
Octombrie 2009
După 0-5 cu Serbia, final de coşmar al celei mai slabe campanii de calificare din ultimele patru decenii, opiniei publice i se indică doi vinovaţi: Victor Piţurcă, precedentul selecţioner, şi Adrian Mutu, vedeta indisciplinată.
Întotdeauna, cei care au plătit pentru eşecuri au fost antrenorii şi jucătorii. Niciodată, ţinta n-a urcat spre vârf. Aşa s-a ajuns ca, în octombrie 2009, naţionalele României să piardă, în doar 24 de ore, cu scoruri catastrofale la toate nivelurile: 0-3 cu Scoţia la juniori sub 19 ani, 1-5 cu Letonia la tineret şi 0-5 cu Serbia la seniori.¢
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu