Chiar dacă nu mai avem şanse de calificare, Adrian Mutu anticipează o partidă cu scântei în Serbia.
Îl avem şi pe Mutu pentru Serbia şi îl avem bine, adică uşurat de vitregul gând că are de plătit 17 milioane de euro lui Chelsea. Ieri, Adrian a primit vestea că decizia TAS a fost suspendată, după care a acceptat un dialog despre echipa naţională.
Nu pot comenta pentru că este o problemă delicată, despre care e mai bine să nu vorbesc nicicum, deci te rog să nu mai insişti pe tema asta.
OK. Spune-ne cum simţi meciul cu Serbia?
Ce motivaţie vă găsiţi înaintea acestei partide?Îl privim ca pe o revanşă, dar mai important este că acum pregătim campania viitoare, deci trebuie să o facem serios. Avem nevoie de încredere şi de meciuri din ce în ce mai bune. Apoi, ne motivează şi gândul că la Belgrad ne aşteaptă iadul pe pământ! Sârbii vor da tot ce pot pentru că, dacă ne bat pe noi, sunt calificaţi!
"Îmi place mult Apostol"
Cum ai regăsit echipa naţională în zilele meciului cu Franţa?
Da, am avut ocazia atunci să stau mai mult cu colegii mei, chiar dacă nu am jucat. Este evident că Răzvan a adus o schimbare de mentalitate şi de atmosferă. Acest lucru se vede şi reprezintă un clar câştig pentru echipa naţională. Nu vreau să se înţeleagă că fac o comparaţie între fostul şi actualul selecţioner. Spun doar că sunt diferiţi. Fiecare are reţeta sa.
Ce părere ai de Apostol?
Pare marele câştig la capitolul nou-veniţi la lot de când a fost instalat Răzvan Lucescu.Aşa este, Apostol reprezintă un mare câştig pentru România. A jucat foarte bine şi cu Franţa. L-am şi felicitat după meci. Am înţeles că a făcut un meci bun şi cu Stuttgart în grupelel Ligii Campionilor. Îi doresc să o ţină tot aşa.
Revenind la ce a schimbat Răzvan Lucescu la echipa naţională, poţi fi mai concret?
În primul rând este un antrenor construit după tiparul italian. Pune mare accent pe organizarea jocului şi acest lucru este foarte important. Seamănă mult ceea ce fac acum la echipa naţională cu ce facem la Fiorentina.
Pot spune că Răzvan Lucescu seamănă ca stil cu Cesare Prandelli. E un "italiano vero"!Obiectivul nostru este acum calificarea la următorul turneu final şi trebuie să pregătim încă de acum această nouă campanie cu maximum de dăruireÎmi convine să joc şi în acest 4-4-2 al lui Răzvan Lucescu şi îmi era bine şi în 4-3-3-ul lui Victor Piţurcă pentru că am jucat în ambele sisteme la Fiorentina
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu