Spiridon Mutu: «Mă rog în fiecare zi pentru Adi»

Părinţii lui Mutu sunt mai liniştiţi după ce Tribunalul Federal din Elveţia a suspendat, luni, 5 octombrie, decizia TAS care îl obliga pe atacantul Fiorentinei la plata a 17 milioane de euro către Chelsea.
Spiridon Mutu, tatăl fotbalistului crescut pe malul Argeşului, a aflat vestea stând în faţa televizorului.


"Ştiu din presă de suspendarea deciziei emisă de TAS. N-am apucat să vorbesc cu Adi, însă cu siguranţă acum se poate concentra doar la ce are de făcut pe teren", spune Spirodon Mutu.
Părinţii lui Adrian Mutu se roagă în fiecare zi în speranţa că "Briliantul" va scăpa de imensa sumă cerută de Chelsea.
"Nu vreau să comentez prea mult. Cert este că este nedrept ceea ce i se întâmplă fiului meu. E cea mai mare amendă din istoria omenirii. Nu ştiu dacă vreun om de pe acest pământ a mai primit o amendă la fel de mare, indiferent ce a făcut. Mă rog la Dumnezeu în fiecare zi ca Adi să scape de acest coşmar", subliniază Spiridon Mutu.
Cât priveşte proxima revedere cu fiul lor, Adi este aşteptat acasă, în Piteşti după ultimul meci pe care echipa naţională îl va susţine în calificările pentru Euro 2010.
"Cel mai probabil, voi merge la Piatra Neamţ, la meciul cu Insulele Feroe. Atunci, sper să vină şi Adi acasă, în Piteşti, să stea măcar o zi pentru că nu l-am mai văzut de ceva timp", spune Spirodon Mutu.

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com