Deşi a revenit de puţin timp la prima echipă, Adrian Mutu (foto) va fi folosit din primul minut de către antrenorul Sinişa Mihajlovic în partida din etapa a 25-a a Serie A, care se va juca duminică la Palermo.
Decarul Fiorentinei a început să se antreneze din nou cu prima echipă pe 4 februarie, după o lună în care a fost suspendat din cauza abaterilor disciplinare. La două zile distanţă, a evoluat 12 minute în partida de campionat de la Parma şi a avut chiar oportunitatea de a marca.
Se pare că vorbele de susţinere pe care i le-a adresat Mihajlovic după acea partidă nu au fost de ochii lumii. Tehnicianul sârb este decis să-l titularizeze duminică pe Adrian în partida împotriva lui Palermo, din etapa a 25-a din Serie A. Decizia antrenorului este forţată de poziţia pe care clubul "viola" o ocupă în clasament, Mihajlovic mizând şi pe faptul că Mutu va fi aproape de forma fizică optimă, după o săptămână în care s-a antrenat împreună cu restul echipei.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu