Mihai Mironica: Mutu e belea

Terenul de fotbal este ca o sală de judecată. Înainte de a se intra în sală se spun multe, se aduc tot felul de acuze, se fac tot felul de scenarii. Însă atunci când se intră în sală contează dovezile palpabile, înscrisurile. Uneori martorii. Ca pe terenul de fotbal. Se discută mult înainte, dar pe teren contează „înscrisurile” în poarta adversă. Şi „martorii” care te ajută să construieşti fazele.

Înainte de meciul cu Bosnia se vorbeşte mult despre caracterul lui Mutu. Despre atitudinea sa de la Belgrad şi de la alte meciuri ale naţionalei. Despre gesturile aiuritoare făcute în perioada de la Fiorentina sau de la Chelsea. Îmi plac discursuri precum cel al lui Adrian Georgescu, care spune că pur şi simplu nu mai vrea să fie „reprezentat” moral de un astfel de jucător. În Bosnia însă nu vor mai conta toate aceste vorbe. Vor fi nişte bărbaţi faţă în faţă pe un teren. Vor conta doar pasele, preluările, şuturile, stăpânirea emoţiilor, efortul fizic, sacrificiul.

Miercuri, Adrian Mutu a jucat într-un meci de maximă relevanţă, în faţa deţinătoarei trofeului Ligii Campionilor. Nu în vreun amical obosit din Turcia sau Spania. A fost titular fără vreo pilă românească la antrenor. Pentru un fotbalist care a pierdut stupid un an de zile, s-a mişcat extraordinar. Preluări impecabile, implicare în mai toate fazele ofensive, pase generoase, picior zdravăn la şut. Sigur, în repriza a doua l-au lăsat puterile, dar s-a bătut cu Ranocchia, Maicon, Zanetti sau Cambiasso şi nu cu apărarea Bosniei. Condiţia fizică poate fi îmbunătăţită, pentru că va mai fi timp pentru antrenamente şi meciuri oficiale cu Fiorentina. Nu este un jucător care, conform unei expresii idioate de lemn, „să câştige singur un meci”. Dar poate fi un reper, o alternativă, orice în această naţională aflată în bătaia vânturilor care au împins-o în străfunduri.

Răzvan Lucescu şi unii dintre jucătorii naţionalei au fost afectaţi de atitudinea lui Mutu din vremea în care acesta venea la lot. Dar Lucescu trebuie să demonstreze că niciodată nu trebuie să mai folosim particula „junior”. Că poate să reconstruiască o relaţie şi că poate reintegra un jucător necesar într-un grup. Că poate să facă şi lucrul mai subtil şi nu doar pe cel curajos, dar de multe ori simplist: să excluzi.