Adrian Mutu (32 de ani) a fost lăudat de presa din Italia, chiar dacă echipa sa a pierdut. Fiorentina a fost învinsă, “acasă”, de Inter (fără Chivu şi fără Alibec) cu 2-1, însă “Briliantul” a dat tonul jocului toscanilor. “Alături de Mutu, şi Gilardino evoluează mai bine. Românul a fost cel mai bun jucător al Fiorentinei în partida cu Inter Milano”, a notat, ieri, site-ul di rettanews.it. La rândul său, violanews. com, care i-a acordat românului nota 7, cea mai mare din lotul “viola”, a scris: “Mutu a tras echipa după el în prima parte a meciului, apoi a obosit. Întotdeauna mingea îl găseşte pe teren şi dă impresia că va exploda, iar fundaşii lui Inter s-au temut de acest lucru. A fost aşa cum îl ştim, egoist în unele faze, dar extrem de periculos. Apoi, inevitabil, a căzut şi, odată cu el, întreaga echipă”. A vomitat din cauza efortului Şi selecţionerul Răzvan Lucescu, care ieri a împlinit 42 de ani, a fost mulţumit de evoluţia lui Adi. Antrenorul, aflat la Roma, la partida echipei tatălui său, Mircea Lucescu, Şahtior, a văzut meciul “Briliantului” la televizor, apreciind dăruirea atacantului român. În plus, tehnicianul Fiorentinei, Sinisa Mihajlovici, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Mutu, chiar la conferinţa de presă de la finalul întâlnirii cu Inter: “Mutu a jucat bine, atât cât a avut forţă fizică. A obosit pe final şi, dacă aş mai fi putut face o schimbare, el era alesul. Dar era indispensabil, pentru a încerca să egalăm. Acum plăteşte pentru lunga perioadă de inactivitate”. Folosit 90 de minute, după o perioadă în care mai mult a lipsit de pe teren, “Briliantul” s-a dăruit exemplar contra lui Inter. După partida cu “nerazzurri”, Adi a vomitat din cauza efortului, dar şi-a revenit după ce a luat vitamine. După 25 de runde din Seria A, Fiorentina e pe zece, iar Inter pe trei.
Vineta Pētersone
Acum 5 ani
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu