Cristian Geambasu: De la Inter la Interlopi

Adrian Mutu a revenit. A reintrat cu gol. Cu şut în burta adversarului care îi ceruse să plătească nota

Nu v-aţi plictisit? Nu v-aţi săturat să auziţi aceeaşi ştire? Nu vi s-a întîmplat chiar să o aşteptaţi, să o anticipaţi? Vorbim în mod evident despre ultima prostie pe care a mai făcut-o Mutu, care bineînţeles că nu e ultima decît pînă atunci cînd devine penultima, apoi antepenultima şi tot aşa, fiindcă răul se succede cu o ritmicitate aiuritoare. Cocaină, sibutramină, pumni, picioare, răngi învelite în prosop, nopţi nedormite, alcool, anturaj dubios, accidente casnice. Pînă la urmă, ce treabă avem noi cu toate porcăriile astea care vin din întunericul lumii interlope? Din cangrenele unui univers în care te caliceşti să plăteşti o sticlă de vin, dar îţi urci preţiosul posterior în Porsche Cayenne şi cînd te duci pînă la colţul străzii să iei un ziar.

Ce fel de cauză şi pentru cine este Mutu? De ce nu îl lăsăm în plata Domnului şi a Justiţiei italiene?, care ar trebui să uite că românul este român, şi nu italian, aceeaşi Justiţie care ar mai trebui să uite că românul este fotbalist şi să-şi închipuie că e un cetăţean oarecare, deci apt să plătească şi cu închisoarea! Mutu însuşi ne-a informat că doreşte să fie lăsat în pace, că nu îşi propune să fie un model pentru nimeni, nici pentru tinerii fotbalişti, nici pentru tinerii nefotbalişti. El vrea să îşi trăiască viaţa în felul lui, la limită, pe marginea prăpastiei, iar noi vom continua să ne trăim viaţa noastră banală, după reguli precise acceptate de toţi membrii comunităţii, o adunare de cetăţeni banali, cu servicii banale şi aspiraţii banale cum ar fi liniştea căminului ori viitorul copiilor.

Nu prea ne lasă să uităm de Mutu nişte domni care devin avocaţii lui din oficiu. Ei sînt maeştrii emeriţi ai batistelor puse pe ţambal. Ei ne îndeamnă de fiecare dată să-i dăm pace lui Mutu, fiindcă important e ce face el pe teren şi nu în afara lui. Tot ei îi cer lui Răzvan Lucescu să-l ia la naţională, fiindcă România nu îşi permite luxul să renunţe la… La ce, bre nea Mitică, bre nea Victore, bre nea Giovanni, bre nea Cinemaivreţivoi? La ce renunţă România? La un fotbalist care nu mai apucă să joace fiindcă perioadele de suspendare depăşesc lungimea campionatelor? La un individ certat cu legea? La un şmecheraş care controlează bine mingea, dar care ne este livrat pe post de geniu al fotbalului? Nu vă credem. Nu vă mai credem! Şi vă spun şi de ce. Noi ne plătim consumaţia la restaurant şi nu avem accidente casnice decît atunci cînd ne dăm cu ciocanul peste degete cînd mai batem cîte un cui prin pereţi.