UPDATE: Vezi ce a declarat presedintele Comitetului Olimpic Italian despre cazul Mutu
Oficialii Fiorentinei vor lua astazi o decizie in cazul noului scandal in care este implicat atacantul roman.
Chiar daca era asteptat de toata lumea sa revina la sfarsitul acestei saptamani, Adi Mutu a reusit sa atraga antipatia italienilor, dupa ultimul scandal in care a fost implicat.UPDATE:
15:13 “Mutu se simte bine iar in aceasta dimineata s-a antrenat normal. Ce s-a intamplat sambata dimineata? Pe langa faptul ca a fost provocat, Mutu a raspuns atacurilor. Acum dorim sa rezolvam aceasta problema cat se poate de repede. Trebuie sa stabilim ce rani are chelnerul care l-a provocat pe Mutu pentru ca este foarte important. Mutu este dezamagit pentru acest eveniment, care a venit cu cateva zile inainte sa revina”, spune Michele Ducci, avocatul lui Mutu la Skysport.
13:14 Italienii de la Corriere dello Sport scriu in editia tiparita ca Mutu va primi o amenda de 16800 de euro pentru incidentul pe care l-a provocat sambata dimineata intr-un club de noapte. Mutu a lovit un chelner, care este acum internat in spital.
"Patronul Della Valle s-a saturat de toate scandalurile in care e implicat Mutu si nu mai are de gand sa-l mai ierte", scrie Corriere dello Sport.
Eugenio Giani, Presedintele CONI: "Tinand cont de faptul ca valoarea jucatorului nu poate fi pusa la indoiala, deoarece este unul dintre cei mai buni fotbalisti ai Fiorentinei in ultimii ani, si de declaratiile avocatilor care au incercat sa justifice comportamentul lui Mutu, ma astept ca el sa fie amendat drastic de club. Comportamentul lui nu este cel al unui profesionist si sa nu uitam ca sportul trebuie sa fie un exemplu pentru societate", a spus Giani.
Site-ul violanews.com scrie azi ca oficialii Fiorentinei vor face o sedinta pentru a stabili ce sanctiune va primi Adi Mutu.
Cel mai probabil, clubul se va limita la a-l amenda, pentru ca Fiorentina este intr-o situatie dificila in clasament si are mare nevoie de un jucator care sa schimbe fata jocului.
Fanii Fiorentinei nu vor sa auda de aceast scandal si il asteapta pe Mutu in teren etapa viitoare.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu