Becali nu îl iartă pe Mutu şi îl avertizează că va avea de-a face cu el atunci când se va lăsa de fotbal. Patronul Stelei îl acuză pentru cei 75 de mii de euro pe care atacantul Fiorentinei are să îi dea. Mutu s-a împrumutat la Becali de 200 de mii de euro, în 2003
"Lasă-l naibii pe Mutu! Mutu e cea mai mare hahaleră. Nu doresc răul nimănui, dar ăsta chiar e un om... Sunt foarte puţini oameni cărora le port pică. Ăia mi-au furat maşina, am şi uitat, dar pe Mutu ăsta nu pot să-l iert niciodată, e prea nenorocit. E prea hahaleră de om. Adică, mă refer cu mine. «Dă mă banii, ţi-am dat bani». Nu vrea să dea banii. Ce merită ăsta?", s-a întrebat Gigi Becali.
Becali l-a ameninţat pe atacantul Adrian Mutu că va avea probleme cu el după ce îşi va încheia cariera fotbalistică. "O să vadă el. Staţi să termine el cu fotbalul şi nu o să mai sfideze aşa. Să termin şi eu cu astea ale mele pe care le am şi o să vadă el", a spus Becali.
"Puşcărie nu doresc la nimeni. Am trecut pe acolo, puţin cât am trecut, şi nu doresc nimănui, nici la duşmani. El nu mi-e duşman, dar e un om pe care nu pot să-l iert", a mai spus el.
Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, a bătut un ospătar într-un local din centrul Florenţei, în noaptea de vineri spre sâmbătă, bărbatul lovit de român urmând să aibă nevoie de 25 de zile de îngrijiri medicale. Tânărul, care a fost externat din spitalul Santa Maria Nouva la câteva ore după incident, a suferit "o traumă contuzivă cranio-facială cu multiple escoriaţii, contuzii la torace şi abdomen şi o fractură de piramidă nazală".
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu